Firma Construcții Erbașu a dat start lucrărilor la noul centru al Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Acesta este un proiect prin care excelența medicală a generațiilor următoare va prinde contur în spații moderne dedicate învățării practice, siguranței pacientului și dezvoltării medicinei.
După finalizarea lucrărilor, centrul va deveni cel mai mare centru de simulare de acest tip din Europa Centrală și de Sud-Est și va include o bibliotecă modernă, patru amfiteatre mari și facilități de cercetare de top, prima biobancă din țară, servicii de stomatologie digitală, spații educaționale și zone de recreere pentru studenți.
Potrivit documentației proiectului, regimul de înălțime este 3 Subsoluri + Parter + 2 Etaje + Etaj retras.
Suprafața construită este de 2.705 mp, iar suprafața desfășurată (inclusiv subsoluri) de 16.952 mp.
Durata de implementare a proiectului este de 40 de luni, dintre care 6 luni pentru proiectare și 34 de luni pentru execuție.
Finanțarea obiectivului de investiții se face din fonduri externe rambursabile, prin Planul național de redresare și reziliență, conform Contractului de finanțare din iulie 2024, din veniturile proprii ale Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și din alte surse legal constituite.


