
Ionuț Cornel Anca, co-proprietar al agenției Tomis Imobiliare
În Constanța, tranzacțiile imobiliare sunt influențate și de o componentă sezonieră, piața fiind împărțită în două mari categorii: proprietăți pentru locuit și proprietăți de vacanță/investiție.
Segmentul “de locuit” a cunoscut o creștere importantă în primele luni ale anului, în timp ce segmentul “de vacanță/investiție” s-a păstrat constant, spune Ionuț Cornel Anca, co-proprietar al agenției Tomis Imobiliare.
Cererile de vizionare s-au păstrat constante în Stațiunea Mamaia și Mamaia Nord, iar în orașul Constanța a fost chiar o creștere. ”Per total, au fost mai multe cereri de locuințe, deci perspectivele sunt foarte bune”, apreciază cu optimism Ionuț Anca.
Cei mai mulți cumpărători se opresc din a lua rapid o decizie din două motive principale: teama de a nu greși și nesiguranța financiară. Îi frământă gânduri ca: “Dacă plătesc prea mult?”, “Dacă apare altceva mai bun?”, “Dacă peste câțiva ani valoarea scade?”.
În plus, mulți sunt atenți la evoluția ratelor bancare și la stabilitatea economică. ”Este absolut normal – până la urmă, nu cumperi un apartament în fiecare zi”, subliniază agentul imobiliar.
Agenția are la vânzare proprietăți la oferte speciale. De exemplu, la Avostar Villas, prețurile sunt la nivel de lansare de proiect, iar agenții imobiliari estimează o creștere de aproximativ 20 % a prețului de vânzare, până la finalizarea celor 34 de vile.
În plus, unii dezvoltatori acceptă și rate direct la dezvoltator, fără implicarea băncilor, ceea ce îi ajută foarte mult pe cumpărătorii care caută soluții mai flexibile.
Diferența între prețul cerut de vânzător și cel oferit de potențialii cumpărători depinde mult de cum este stabilit prețul inițial. ”Noi listăm proprietățile în urma unei analize de piață, la un preț corect de tranzacționare și, de cele mai multe ori, obținem prețul cerut. Când o proprietate este supraevaluată, apar negocieri și scăderi serioase. Până la urmă, diferența o face modul în care piața percepe valoarea reală a proprietății”, subliniază Ionuț Anca.
Există variații de preț în funcție de tipul imobilului. Locuințele noi sunt, în general, mai scumpe cu 10 – 12 % față de cele din blocurile vechi, datorită facilităților moderne și calității superioare a construcției.
În Constanța și împrejurimi sunt mai multe ansambluri programate pentru finalizare în 2025.
Printre acestea se numără: Primavera Campus (Constanța), Xenero Residence (Mamaia Nord), Vista M4 (Mamaia Nord), Uzal Villas (Lazu), Labirint Residence (Constanța), Private Lake (Mamaia).
În plus, sunt și alte proiecte în dezvoltare care vor aduce locuințe moderne și facilități pentru viitorii proprietari.
”Avem la vânzare atât case, cât și apartamente. Casele se găsesc în zone precum Lazu, Cumpăna, Valu lui Traian și Constanța Nord. Prețurile pornesc de la aproximativ 120.000 euro și pot ajunge la peste 400.000 euro pentru casele premium”, spune Ionuț Anca.
Cererea pentru case este în creștere, mai ales din partea familiilor care își doresc mai mult spațiu, intimitate și o curte proprie.