Oferte locuri de munca top

Consilierii primariilor actionati personal in instanta pentru decizii privind PUZ

În ce măsură avocații angajați de Consiliul General al Primăriei București îi apără și pe consilierii generali, acționați personal în instanță că nu au votat anumite documentații de urbanism? Aceasta este problema pe care și-au pus-o consilierii generali din București în ședința de săptămâna trecută când au aprobat angajarea unor case de avocatură.

Mai precis, ei au votat proiectul de hotărâre privind încheiarea unor acorduri – cadru de consultanță, asistență și/sau reprezentare juridică a Municipiului București.

Cristian-Marian Olteanu, consilier CGMB, a spus că în mandatul trecut a mai fost aprobat un proiect de hotărâre în urma căruia au fost angajate case de avocatură care să ajute în apărarea cauzelor în care consilierii generali sunt acționați în instanță ca urmare a deciziilor luate în Consiliul General.

Potrivit directorului executiv al Direcției Juridice din PMB, Adrian Iordache, au fost încheiate contracte subsecvente cu case de avocatură care au fost selectate conform procedurilor. În prezent, dosarele sunt împărțite, se fac apărări în numele Consiliului General, plățile sunt la zi și nu există motive de nemulțumire.

Aceste case de avocatură apără Consiliul General, dar în situația unui litigiu pierdut cel care a acționat în instanță se poate întoarce și împotriva consilierilor ca persoane.

Consilierul Cătălin Lucian Iliescu spune că în mandatul trecut au fost trei procese în care au fost dați în judecată uninominal toți cei 55 de consilieri ai Primăriei Municipiului București. Acum el voia să știe dacă avocații primăriei îi apără pe consilieri atunci când nu se votează un plan de urbanism zonal și beneficiarul dă în judecată consilierii.

Odată ce un dosar pentru PUZ sau PUD a trecut de comisia tehnică, el poate fi refuzat doar în condiții excepționale, a subliniat consilierul Marius Rogin. “Nu suntem noi cei care spunem dacă a fost sau nu oportun. Comisia tehnică cere, prin regulamentul pe care îl are și prin normativele pe care le folosește, toate datele și toate avizele până la acel moment. De foarte multe ori în România s-a întâmplat un lucru spectaculos. Anumiți consilieri locali, generali, județeni, în funcție de starea lor de spirit, votau da, nu sau se abțineau. Acesta a fost și motivul pentru care o parte dintre ei au ajuns în fața instanței. Pentru aceste mofturi“, a spus Marius Rogin.

Legea nr 140/16.06.2017 pentru modificarea art 128 din Legea administrației publice locale, la art. 55 privind statutul aleșilor locali spune că aceștia răspund în condițiile legii administrativ, civil sau penal, după caz, pentru faptele săvârșite în execitarea atribuțiilor ce le revin, în condițiile legii, a subliniat consilierul Ion Poșircaru.

 

cop1

 

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia septembrie (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!


Etichete:
Sus