Oferte locuri de munca top

Conflict intre dezvoltatorul Impact si locatarii din Greenfield

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor SA a fost citat în cadrul litigiului cu Asociația Locuitorilor Cartier Greenfield din București.

Mai exact, dosarul are ca obiect suspendarea și anularea actului administrativ de aprobare a Planului Urbanistic Zonal – PUZ Aleea Teișani – Drumul Pădurea Neagră nr. 56 – 64.

De asemenea, este vorba și de suspendarea și anularea a două autorizații de construire, anularea unor avize premergătoare și desființare lucrări.

Societatea are obligația să depună întâmpinare în termen de 25 de zile de la primirea citației.

Dezvoltatorul susține că va depune toate diligențele și eforturile necesare pentru a demonstra valabilitatea actelor atacate.

Ce tipuri de lucrari s-au mai scumpit anul acesta

Pe lângă dezvoltator, în cadrul dosarului mai sunt pârâți Primăria Municipiului București, Consiliul General al acesteia, Primăria Sectorului 1 și Agenția pentru Protecția Mediului București.

Planul urbanistic zonal în cauză are în vedere realizarea unei zone de locuințe colective cu un regim de înălțime de Subsol + Parter + 4 Etaje, Subsol + Parter + 9 Etaje, Subsol + Parter + 10 Etaje.

PUZ-ul a primit foarte multe plângeri  la momentul dezbaterii, cei mai mulți dintre cei care și-au exprimat părerea nefiind de acord cu regimul de înălțime întrucât căile de acces în complex nu ar face față unui număr atât de mare de locuitori.  Conform acestora, infrastructura ar fi suportat un regim maxim de înălțime de Parter + 5 Etaje.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2021

Sus