Oferte locuri de munca top

Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) solicită Guvernului dialog cu partenerii sociali și măsuri urgente pentru reducerea presiunii asupra mediului de afaceri, ca urmare a creșterii accelerate a prețurilor la carburant și gaz, urmare conflictului armat din Iran.

În condițiile în care cotațiile petrolului au depășit cu 40% cotațiile anterioare izbucnirii războiului, iar previziunile de depășire a pragului de 10 lei/litru la pompă au devenit certitudini, mediul de afaceri solicită intervenția Guvernului pentru protejarea activităților economice și a angajaților.

Dacă țări ca Ungaria sau Croația au reacționat rapid, plafonând prețul maxim la carburant, dacă Austria a anunțat oficial reducerea temporară a taxelor la benzină și motorină, cu limitarea marjelor comercianților, pentru a stabiliza prețurile, România nu poate să rămână indiferentă la nivelul înalt al prețurilor ce afectează mai multe sectoare sensibile la variațiile de preț ale carburanților.

În plus, nu trebuie neglijată nici creșterea prețului gazelor naturale. În acest moment, prețul de referință a trecut de 67 de euro/MWh, mai mult de dublul prețului de la momentul anterior declanșării războiului.

Această creștere agresivă a costurilor combustibililor nu poate fi preluată de mediul privat, în funcție de activitate și categoria de produse estimându-se creșteri de prețuri de 15-25%, conform mai multor reprezentanți ai firmelor membre în structurile CAIR.

În condițiile în care statele europene iau măsuri rapide pentru compensarea acestor creșteri, pentru a rămâne competitive unele firme românești vor fi nevoite să recurgă la disponibilizări, care vor duce implicit la o creștere a poverii pe Bugetul țării, dar și la imposibilitatea respectării angajamentelor contractuale.

Cristian Erbașu, președintele CAIR, solicită ca problema să fie analizată cu celeritate, în dialog cu reprezentanții mediului de afaceri, cu organizațiile patronale reprezentative la nivel de sector și confederațiile care au în structura lor federații/ patronate reprezentative, pentru a găsi soluții cât mai potrivite pentru mediul de afaceri, corespunzător fiecărui sector economic în parte.

 

Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România

Etichete:
Sus