Cu toate că statul are datorii către firmele de construcții cărora nu le-a achitat facturile restante pentru lucrări executate în proiecte finanțate din fonduri publice, totuși cere acestor firme să îi plătească taxe și impozite.
Situația contribuie din plin la decapitalizarea firmelor, afectându-le lichiditatea și capacitatea de a-și onora propriile obligații.
Referitor la compensarea datoriilor dintre stat și firme, reprezentanții Ministerului Finanțelor ne-au transmis:
Cadrul legal actual, în ceea ce privește compensarea de drept în materie fiscală este reglementată la articolul 167 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, care stabilește condițiile în care operează această compensare.
Odată îndeplinite condițiile, compensarea operează în puterea legii, la data la care creanțele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide și exigibile.
Compensarea reglementată la art. 167 din Codul de procedură fiscală, are drept ipoteză, ca și în dreptul comun, existența a două raporturi juridice obligaționale, în care părțile sunt aceleași, dar aflate, în fiecare dintre cele două raporturi, pe poziții diferite.
Concret, în ceea ce privește raporturile juridice care constituie ipoteza compensării în materie fiscală, sunt:
- pe de o parte, raportul juridic al cărui conținut îl formează obligațiile fiscale ale contribuabilului reprezentând impozite, taxe, contribuții datorate bugetului. În acest raport juridic, statul este creditor, iar contribuabilul este debitor;
- pe de altă parte, raportul juridic al cărui conținut îl formează obligațiile statului reprezentând impozite, taxe plătite în plus și care dau un drept de restituire/rambursare, precum și sumele de plată la buget. În acest raport juridic statul este debitor, iar contribuabilul creditor.
Principiul de bază al compensării este ca cele două subiecte ale raportului juridic fiscal (statul pe de o parte și contribuabilul pe de altă parte) să fie deopotrivă debitor și creditor una față de cealaltă.
A doua condiție care trebuie îndeplinită este ca respectivele creanțe să fie administrate de aceeași autoritate publică.
Prin urmare, dacă un debitor datorează ANAF pe de o parte impozite, taxe, contribuții și, pe de altă parte, are de încasat sume plătite în plus ori TVA de rambursat, compensarea se realizează de drept, de către ANAF, până la concurența sumei celei mai mici.
În ipoteza în care debitorul datorează ANAF impozite, taxe, contribuții dar are de încasat diverse sume de la alte autorități publice, compensarea fiscală reglementată de Codul de procedură fiscală nu operează întrucât sumele nu sunt administrate de aceeași autoritate publică.
În plus, s-a reglementat la art. 230 alin. (3) din Codul de procedură fiscală un mecanism fiscal care să permită ANAF să nu mai execute bunurile debitorului dacă acesta are de încasat sume certe, lichide și exigibile de la o autoritate publică ci executarea silită să se realizeze prin poprirea respectivelor sume dacă debitorul prezintă ANAF o adeverință eliberată de respectiva autoritate publică prin care sunt certificate sumele pe care le are de primit.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2025
