Fierul vechi din combinatul siderurgic Hunedoara ar putea fi folosit la producția de armament din Polonia.
În condițiile în care Polonia alocă 4,7% din PIB către armată și este foarte interesată de creșterea producției interne de armament, ArcelorMittal ar putea să își mute producția în această țară, după ce a anunțat că va închide definitiv producția la Hunedoara.
Într-o situație dificilă este și combinatul de la Galați, deținut tot de indienii de la Arcelor Mittal.
Până acum, o mare parte din bugetul Poloniei spre armată a fost direcționat spre achiziții externe, în special din SUA și Coreea de Sud, dar guvernul condus de premierul Donald Tusk își mută acum accentul către producția internă, în linie cu eforturile europene de a reduce dependența de partenerii străini.
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat Guvernului României să desecretizeze contractul de privatizare a fostului combinat siderurgic, semnat în 2003, și să demareze un audit statutar pentru perioada 2003 – 2025.
Primarul spune că există suspiciuni rezonabile privind nerespectarea obligaţiilor contractuale de către actualul proprietar şi modul în care a fost manageriată unitatea metalurgică de la Hunedoara (entitate care a beneficiat în mai multe rânduri inclusiv de consistente ajutoare de stat pentru derularea activităţii).
Edilul cere, totodată, stabilirea de măsuri concrete care să prevină „transformarea în fier vechi” a ceea ce a mai rămas din Siderurgica SA Hunedoara.
„Iniţiem acest demers şi din cauză că, aşa cum reiese din comunicatul emis de ArcelorMittal în data de 12 septembrie 2025, «compania a explorat opțiuni pentru ca părțile interesate să preia afacerea, dar provocările cu care se confruntă fabrica sunt de așa natură încât această opțiune nu a putut fi luată în considerare», afirmaţie care ne determină să credem că, de fapt, se doreşte dezafectarea uzinei de la Hunedoara şi, probabil, valorificarea acesteia inclusiv ca fier vechi”, a mai transmis Dan Bobouțanu.
Primarul Hunedoarei consideră că ar trebui făcute verificări asupra: modului de realizare a investițiilor asumate prin contractul de privatizare; respectării obligațiilor sociale privind protecția salariaților și planurile de disponibilizare; conformării la obligațiile de mediu și a investițiilor aferente; respectării obligațiilor privind menținerea activității industriale; modului în care instituțiile statului au monitorizat îndeplinirea clauzelor contractuale.
Bobouțanu amintește că „Uzinele de Fier Hunedoara” au funcționat încă din 1884, transformându-se în „Combinatul Siderurgic Hunedoara”, apoi în ”Siderurgica” SA, vândută în 2003 unei companii private.
Combinatul, care era un etalon al industriei românești, a devenit acum „fabrica” pe care proprietarul a decis să o închidă definitiv, spune primarul.
„Suntem absolut convinși că nici trecutul, nici prezentul, nici viitorul unei zone istorice a țării nu pot fi aruncate la fier vechi! Nimeni nu are dreptul să facă acest lucru, indiferent că este vorba despre o administrare de stat sau despre un proprietar privat!”, a conchis primarul Hunedoarei.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2025