Oferte locuri de munca top

Colectarea deseurilor din constructii: Vor creste tarifele in Sectorul 6

Noi tarife pentru colectarea separată și transportul deșeurilor abandonate pe domeniul public urmează să fie adoptate de către Consiliul Local al Sectorului 6. Va fi stabilit și tariful pentru deșeuri generate în urma activităților din construcții.

În funcție de tipul de deșeu, comparativ cu începutul anului, tarifele vor crește cu circa 3% pentru deșeurile din construcții și 3,4% pentru celelalte.

Tarifele ce urmează să fie aprobate:

Deșeuri din construcții, abandonate lângă punctele de colectare a deșeurilor de pe raza administrativă a Sectorului 6:
▪️ 647,35 lei/tonă fără TVA (față de 629,26 lei/tonă anterior)
▪️ 517,88 lei/mc fără TVA (față de 503,41 lei/mc anterior)
Creștere: +2,9%

Deșeuri municipale, abandonate lângă punctele de colectare a deșeurilor de pe raza administrativă a Sectorului 6:
▪️ 497,69 lei/tonă fără TVA (față de 481,40 lei/tonă anterior)
▪️ 174,19 lei/mc fără TVA (față de 168,49 lei/mc anterior)
Creștere: +3,4%

Noile tarife vor fi aplicate chiar dacă actul adițional la contractul de salubritate nu a fost încă semnat. Hotărârea prevede că operatorul Urban S.A. va începe aplicarea tarifelor în două zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a deciziei Consiliului Local.

Majorările tarifare au fost propuse de operatorul de salubritate Urban SA

Potrivit documentului, costurile totale implică și alte componente suplimentare, cum ar fi: tarif de tratare, tarif de depozitare, contribuția pentru economia circulară, taxa pe valoare adăugată.

În cazul în care autorul abandonării deșeurilor nu este identificat, costurile sunt acoperite temporar din bugetul Sectorului 6. Ulterior, dacă se identifică vinovatul, acesta va fi obligat să restituie sumele și să suporte sancțiunile prevăzute de lege.

Procedura de identificare a deținătorilor de deșeuri abandonate trebuie elaborată în termen de 30 de zile, de către Poliția Locală Sector 6 și operatorul Urban S.A., și aprobată de primar.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2025

Revista Arena Constructiilor iunie 2025


Etichete:
Sus