Oferte locuri de munca top

Codlea: Peste 4 mil euro pentru modernizarea invatamantului tehnic

Învățământul tehnic din județul Brașov va fi modernizat cu investiții ce se ridică la peste 4 milioane de euro, din fonduri europene.

Recent a fost semnat contractul de finanțarea cu fonduri europene nerambursabile pentru modernizarea Colegiului Tehnic ”Simion Mehedinți” din municipiul Codlea cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritate de Management a Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027.

Valoarea totală a proiectului este de 24,46 milioane de lei, iar valoarea fondurilor europene nerambursabile este de 20,48 milioane de lei.

Colegiul Tehnic „Simion Mehedinți” Codlea dispune de un adevărat campus școlar, cu 10 clădiri cu funcțiuni multiple: săli de clasă, internat, cantină, ateliere de instruire, bibliotecă, funcțiuni tehnice.

Prin proiectul „Modernizare Colegiul Tehnic «Simion Mehedinți»” se vor reabilita două dintre acestea, cele care cuprind sălile de clasă.

Clădirile studiate prin proiect au fost construite în anul 1969 (corp A), respectiv 1981 (corp B), având o uzură medie, iar degradările identificate, atât la nivelul închiderilor, cât și la nivelul elementelor de finisaj se datorează supunerii la acțiuni antropice repetate, acțiunii apei din precipitații, degradării instalațiilor etc.

În plus s-au constatat și alte deficiente: termoizolație inexistentă pentru pereții exteriori; termoizolație inexistentă pentru planșeele inferioare și superioare; soclu neizolat termic; trotuare degradate; degradări la nivelul acoperișului; tâmplărie existentă ce nu corespunde cerințelor actuale; sisteme de instalații uzate moral și fizic.

La Corpul A se va renunța la grupurile sanitare existente de la toate cele două niveluri. Iar spațiul se va refolosi pentru amenajarea unor săli de clasă.

Va fi executată o extindere, tot pe cele două niveluri unde vor fi amenajate grupuri sanitare complet noi.

Va fi înlocuită în întregime învelitoarea existentă.

La Corpul B, care are parter și două etaje, se va construi o extindere care va fi o nouă casă de scară, necesară pentru evacuarea persoanelor și o extindere pentru un spațiu tehnic.

Și aici se va înlocui învelitoarea.

Ambele clădiri se vor termoizola termic exteriorul și plafoanele, se vor înlocui ușile și ferestrele cu tâmplărie de aluminiu cu performanță termică ridicată, se vor înlocui pardoselile.

De asemenea vor fi instalate sisteme de stingere a incendiilor, sisteme antiefracție și de supraveghere video.

În ambele clădiri se vor implementa sisteme în vederea accesibilizării pentru persoanele cu dizabilități și se va reface trotuarul perimetral.

În cadrul proiectului se vor desfășura și activități de formare a personalului didactic, mediere școlară pentru elevi, întâlniri instructive cu părinții.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie – august 2025

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2025


Etichete:
Sus