Tendința de creștere a sectorului de construcții se va accentua în a doua parte a anului, potrivit celei mai recente prognoze macroeconomice elaborată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP).
După performanța notabilă din 2023, cu creșteri de două cifre, activitatea din sectorul construcțiilor s‐a contractat cu 2,5% în primele șase luni ale anului curent comparativ cu aceeași perioadă din 2023. Totuși, a avut loc o revigorare în al doilea trimestru, dinamica devenind pozitivă (+0,6%), în contrast cu scăderea de 7,0% din primul trimestru.
Conform CNSP, evoluţia economiei româneşti a continuat să fie marcată de persistenţa unor incertitudini privind continuarea războiului din Ucraina şi a conflictului din Orientul Mijlociu, precum şi de evoluţiile viitoare ale economiilor europene.
În acelaşi timp, perspectivele economice sunt supuse atât provocărilor tranziţiei energetice, cât şi celor provenite din procesul de consolidare fiscală, în contextul implementării noului cadru de guvernanţă fiscală al UE.
În primul semestru al anului curent, comparativ cu perioada similară din anul trecut, produsul intern brut a înregistrat o dinamică de 0,7% pe seria brută și 1,5% pe seria ajustată sezonier, în timp ce deflatorul PIB (9,0%) s‐a situat la valori mai ridicate decât cele anticipate în momentul elaborării scenariului din prognoza de primăvară.
Prognoza actualizată se bazează pe aportul important al cererii şi al investiţiilor în condiţiile unei temperări a contribuţiei negativ a exportului net.
Totodată, CNSP se aşteaptă la o intensificare a activităţii în unele domenii din sectorul terţiar, precum şi îmbunătăţirea colectării impozitelor nete pe produse.
Printre principalele evoluţii sectoriale care au stat la baza reevaluării prognozei macroeconomice şi tendinţele pentru anul 2024 se numără:
* Preţurile de consum s‐au încadrat pe un trend descendent pe întregul lanţ între producători şi consumatori, inflaţia înregistrând la nivelul primului semestru din anul 2024 o rată medie de 6,2%, cu 6,6 puncte procentuale mai puţin decât în semestrul I al anului anterior.
* Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul s‐a majorat cu 8,2% în primul semestru din 2024, cel mai pronunţat ritm pentru această perioadă din ultimii 3 ani, fiind susţinut de creşterea puterii de cumpărare.
* După performanța notabilă din 2023, cu creșteri de două cifre în volumul lucrărilor de construcții, activitatea din sector a scăzut cu 2,5% în primele șase luni ale anului curent comparativ cu aceeași perioadă din 2023.
* Producţia industrială şi‐a temperat contracţia, intrând pe un palier de evoluţie şi fiind aşteptată o accelerare a recuperării în semestrul doi.
* Cifra de afaceri în serviciile prestate în principal întreprinderilor înregistrată în primul semestru al anului 2024 a scăzut ușor cu 0,1% față de aceeași perioadă din 2023
Pe termen mediu, estimările privind evoluţia economiei naţionale prevăd dinamici sub 4%, ritmul mediu anual de creștere al produsului intern brut în perioada 2024 – 2028 fiind de 3,2%, cu un nivel maxim de 3,7% în anul 2026.
Scenariul actual prezintă o abordare mai prudentă, în condiţiile unei reveniri mai lente a economiilor europene, în special a Germaniei, dar şi de continuarea reformelor structurale şi de consolidare bugetară.
Perspectivele macroeconomice prezentate în cadrul variantei de vară ajustează estimările elaborate anterior, în ediţia de primăvară, pe baza datelor statistice publicate pentru primul semestru al anului curent, cât şi a ultimelor evoluţii ale mediului internaţional.