Mai multe clădiri destinate activităților sportive trebuiau să fie reabilitate şi modernizate de către Primăria Municipiului Ploiești pentru a putea fi folosite în scopul pentru care au fost construite.
În lipsa lucrărilor de menţinere şi modernizare, Ministerul Tineretului şi Sportului vrea să să revendice clădirile. Ministerul intenționează să facă lucrările necesare pentru folosirea la capacitatea maximă a acestor clădiri.
Una dintre aceste clădiri este Clubul Sportiv ”Petrolul” Ploiești pentru care Consiliul Local al Municipiului Ploiești avea obligația să realizeze lucrări de modernizare pentru a menține destinația acestuia de desfășurare a competițiilor sportive și educative pe o perioadă de 99 ani.
Ministerului Tineretului și Sportului consideră oportună revenirea în administrare sa a acestui imobil, motivat fiind de activitatea sportivă a Clubului Sportiv ”Petrolul” Ploiești, care are în componența un număr de 15 secții pe ramură de sport, din care 10 sunt de nivel olimpic, 4 secții neolimpice şi o secție de gimnastică ritmică. În cadrul clubului îşi desfășoară activitatea 293 de sportivi legitimați cu un palmares în anul 2016 de 54 de medalii la Campionatele Naționale și 8 medalii la Campionate Mondiale. Totodată, pentru club spațiile de cazare existente ar contribui la obținerea de venituri extrabugetare, venituri care ar putea fi reinvestite în pregătirea sportivă, precum și în întreținerea și modernizarea bazei sportive.
Un alt imobil pentru care Consilul Local nu a demarat nicio lucrare de investiție este cel cu o suprafață totală de 2.653 mp, situat în Municipiul Ploiești pe strada Latină nr. 14.
Ministerul Tineretului şi Sportului – Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Prahova a dat în folosință gratuită Federației Române de Judo acest teren pe o perioadă de 49 de ani, cu obligația ca aceasta să construiască pe suprafața primită în folosință gratuită o sală de pregătire a loturilor de judo, o sală de forță și grup de refacere, un teren de tenis acoperit cu material sintetic dotat cu instalație de nocturnă şi un microhotel pentru cantonament.
Constatând starea de părăsire și degradare a terenului şi neexistând nici o construcție edificată pe terenul primit, Ministerul Tineretului doreşte reîntoarcerea şi a acestui imobil în proprietatea statului.
Imobilul va intra într-un proces de analiză privind identificarea de noi oportunități în vederea utilizării bazei sportive și de antrenament și modernizarea acesteia astfel încât activitățile sportive specifice să se poată desfășura în mod permanent.
Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia octombrie (click aici)
TopJobs – Oferte locuri de munca in constructii (click aici)
Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!


