Oferte locuri de munca top

CJ Ilfov cere Guvernului deblocarea unui proiect de investitii de 370 mil euro

Consiliul Județean  Ilfov va da în judecată Ministerul Fondurilor Europene pentru blocarea celui mai mare proiect de investiții din județul  Ilfov. Proiectul vizează extinderea și mdernizarea rețelelor de apă și canalizare în 22 de localități din județ. Valoarea totală a investițiilor a fost estimată la 369 milioane de euro + TVA, din care finanțarea nerambursabilă solicitată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) se ridică la aproape 343 milioane de euro.

„Vom acționa în judecată Guvernul României, respectiv Ministerul Fondurilor Europene, pentru blocarea celui mai mare proiect de investiții realizat cu fonduri nerambursabile în județul nostru. Este vorba despre un proiect ce include investiții de peste 342,8 milioane de euro în infrastructura de apă și apă uzată în 22 de localități din Ilfov. În acest sens, la data de 14 martie am înaintat Ministerului Fondurilor Europene contestația în procedură prealabilă acționării în judecată, așa cum prevede legea. Până acum, nu am primit acceptul pentru depunerea documentației pentru accesarea banilor europeni. În consecință, mergem înainte! Peste 10 zile demarăm procesul”, a declarat Marian Petrache, președintele Consiliul Județean Ilfov, în cadrul unei conferințe de presă.

A doua variantă a Master Plan-ului județean pentru infrastructura de apă și canalizare, care stă la baza proiectului, a fost întocmit încă din anul 2014. Deși CJ Ilfov preconiza inițial demararea licitațiilor încă din prima parte a anului 2016, nici până în ziua de astăzi nu a fost aprobată depunerea documentației de către Ministerul Fondurilor Europene. În acest timp, Ministerul, prin consultanții JASPERS, a cerut nu mai puțin de 8 corecții succesive ale proiectului, susține domnul Petrache.

În condițiile în care întârzie aprobarea proiectului, există riscul ca banii europeni să fie pierduți sau să nu mai existe timpul fizic pentru licitarea, proiectarea și realizarea investițiilor în actuala perioadă de programare a fondurilor europene 2014-2020, subliniază președintele CJ Ilfov.

„Acțiunea mea în justiție nu ține cont de motivul pentru care am fost blocat. Are menirea de a debloca și de a urgenta realizarea acestui proiect uriaș pentru ilfoveni”, afirmă domnul Petrache.

Această investiție este deosebit de importantă pentru Ilfov, mai ales în condițiile în care este singurul județ din țară care înregistrează  creștere demografică, datorată mai ales faptului că, în fiecare an, un număr important de cetățeni se mută aici.  Extinderea urbană spre localitățile limitrofe capitalei a înregistrat o creștere constantă în ultimii 16 ani. Daca în 2002, în Ilfov locuiau 300.000 de oameni, cele mai recente  date oficiale indică pentru anul 2015 o populație de aproape 438.000 de locuitori. Prognozele indică faptul că în 2030 populația județului va ajunge la 600.000 de locuitori, în timp ce populația Bucureștiului va scădea la 1,4 milioane de locuitori.

Implementarea proiectului are ca beneficiari circa 210.000 de locuitori ai județului și permite, în perspectivă, deservirea unei populații de circa 300.000 de locuitori. Investițiile vor fi realizate în 22 de comune și orașe din județ, în care operează compania Apă-Canal Ilfov S.A.: Măgurele, Pantelimon, Jilava, Mogoșoaia, Bragadiru, Cornetu, Clinceni, Domnești, Ciorogârla, Afumați, Balotești, Brănești, Cernica, Ciolpani, Găneasa, Glina, Grădiștea, Gruiu, Moara Vlăsiei, Periș, Petrăchioaia și Tunari.

„Suntem conștienți că este o mare provocare! Obiectivul nostru este creșterea calității vieții cetățenilor noștri, iar asta se poate face doar prin dezvoltarea socio-economică durabilă! În acest sens, conturăm Strategia ORIZONT 2030 și suntem în lucru cu Planul de Amenajare a Teritoriului Județului Ilfov pentru a realiza o planificare urbană care să țină seama de toate aceste realități și să rezolve haosul creat de lipsa planificării”, mai spune președintele Consiliul Județean Ilfov.

La un buget propriu de investiții de circa 10 milioane de euro pe an, fără finanțarea europeană, Consiliul Județean Ilfov ar mai putea implementa proiectul amintit cel mai devreme în 34 de ani. Aceasta în condițiile în care bugetul total al Consiliului Județean Ilfov a fost diminuat în acest an în urma modificărilor fiscale, de la circa 270 milioane de lei anul trecut (echivalentul a 58 milioane de euro), la aproximativ 206 milioane de lei (circa 44 milioane de euro). În comparație, fiecare sector din București dispune de un buget de câteva ori mai mare, iar recentele modificări fiscale nu au afectat acest nivel, reclamă domnul Petrache.

 

Citiți și:

Cine va reabilita Hotelul Dacia din Baile Herculane

Proiect ambitios de infrastructura, langa Bucuresti

Parcari pentru o zona turistica

 

 Cititi revista ARENA Constructiilor nr 2/ aprilie 2018cop-1-mare

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2018

ac1-mare

Citi


Etichete:
Sus