Pentru reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria a fost stabilită sumă necesară pentru exproprierea imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional. Prin proiectul de act normativ, suma necesară pentru exproprieri se stabilește la peste 8,9 milioane lei.
Proiectul „Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronsonul Braşov – Sighișoara, subsecțiunile : 1. Brașov – Apața si 3. Cața – Sighișoara” face parte din rețeaua feroviară TEN-T Core.
Acesta este situat pe raza localităţilor Braşov, Bod, Feldioara, Măieruş, Apaţa şi Caţa – judeţul Braşov, localităţilor Saschiz, Vânători, Albeşti şi Sighişoara – judeţul Mureş şi localitatea Belin – judeţul Covasna.
Pentru implementarea acestui proiect, Guvernul va declanşa procedurile de expropriere, aprobarea amplasamentul lucrării, precum și aprobarea sumelor individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată.
Numărul total de imobile proprietate privată este de 1.611, din care 1.470 imobile terenuri în suprafaţă totală de 1.314.921 mp, 28 imobile construcţii în suprafaţă de 4.715mp şi 113 imobile împrejmuire în lungime de 4.304 ml.
Sumele individuale estimate despăguniri se alocă din fonduri externe nerambursabile şi în completare de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Fondurilor Europene, precum şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor.
Traseul proiectului de infrastructură are o lungime de 880,2 km, fiind cel mai folosit din reţeaua CNCF “CFR” SA, atât pentru traficul naţional de călători şi de marfă, cât şi pentru cel internaţional.
Realizarea şi derularea acestui proiect de investiţie face parte din strategia pe termen lung a C.N.C.F. „C.F.R.” – S.A.
În prezent, expropriatorul a întocmit o documentaţie tehnico–economică cuprinzând coridorul de expropriere stabilit pe baza studiului de fezabilitate în variantă finală şi lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere.
Descarcati aici Lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere.
Citiți și:
Prima etapa a unui amplu proiect cu 4.000 locuinte, in faza de autorizare


