Oferte locuri de munca top

Chirie de 10 ori mai mica decat nivelul pietei

Fostul secretar de stat la Ministerul Educației Naționale, Mihnea Cosmin Costoiu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Conform procurorilor DNA, acesta ar fi încheiat cu Fundația “Dinu Pescariu” un act adițional la un contract de locaţiune încheiat anterior cu Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, în perioada martie – septembrie 2009,

Actul adițional a fost încheiat fără a exista o aprobare dată printr-o hotărâre de guvern, fără organizarea unei licitații publice în condițiile legii, precum și în lipsa avizului direcțiilor de specialitate din cadrul ministerului.

Mai mult, acest document ar fi fost încheiat în condițiile în care Ministerul Educației Naționale intentase proces Fundației „Dinu Pescariu” pentru rezilierea contractului, proces care, în perioada respectivă, se afla în curs de judecată (terenurile și construcțiile aferente Bazei Cutezătorii fuseseră trecute în domeniul public al statului prin Hotărârea de Guvern nr. 160/2005).
Situația creată prin semnarea actului adițional era menită să oprească procesul în care Ministerul Educației Naționale solicitase încetarea contractului de locațiune.
Astfel, procurorii DNA susțin că prin această modalitate s-a cauzat Ministerului Educației Naționale un prejudiciu în valoare totală de 10.796.662 euro reprezentând diferența dintre valoarea reală de piață a chiriei în sumă de 11.741.662 euro (111.825,36 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018) și suma efectiv plătită de Fundația “Dinu Pescariu” de 945.000 euro (9000 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018).
Până la momentul întocmirii rechizitoriului Ministerul Educației Naționale nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză.
Astfel, pocurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor imobile ce aparţin inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Față de suspecții Mihai Păunică, Gabriel Liviu Ispas și Gabriel Leahu a fost dispusă soluția clasării, având în vedere că prin raportul de expertiză criminalistică dispusă în cauză s-a stabilit că semnăturile de pe actul adițional la contractul de locaţiune nu au fost executate de aceștia.
De asemenea, a fost dispusă soluția clasării și față de Dinu Mihail Pescariu, deoarece nu există probe pentru a atrage răspunderea penală a acestuia dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Trebuie precizat că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Citiți și:

Sute de milioane de euro intr-o investitie privata

Nou proiect imobiliar pe o fosta autobaza din Bucuresti

Alte 50 mil euro pentru reabilitari de drumuri

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2018

Sus