Piața petrolului va rămâne un loc extrem de incert în viitorul apropiat. De aproximativ două luni semnalele de pe piața petrolului i-au împins pe comercianți de la o extremă la alta, conform publicației Oil Price. Temerile sunt legate atât de încetinirea economiei globale, cât și de o penurie de petrol sau combustibil.
La începutul lunii octombrie, de exemplu, Fondul Monetar Internațional a emis un avertisment dur cu privire la economia globală. Consilierul economic și directorul de cercetare al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas, a scris că „încetinirea din 2023 va avea o bază largă. Cele mai mari trei economii, Statele Unite ale Americii, China și zona euro vor continua să stagneze. Pe scurt, ce e cel mai rău urmează să vină și, pentru mulți oameni, 2023 se va simți ca o recesiune”.
În același timp, stocurile americane de combustibili distilați sunt la niveluri minime record, cererea rămâne robustă și un embargo iminent al UE asupra carburanților ruși sunt factori care contribuie la penuria de pe piață, a cărei cauză inițială a fost reducerea capacității de rafinare atât în Europa, cât și în SUA.
Între timp, OPEC și-a modificat previziunile privind cererea de petrol pe termen lung și a reiterat apelurile pentru noi investiții în combustibili fosili, la doar câteva zile după ce Agenția Internațională pentru Energie a declarat că cererea de petrol și gaze este pe cale să atingă un vârf în câțiva ani, pe măsură ce este extinsă capacitatea eoliană și solară.
„Volumul total de investiții pentru sectorul petrolului este de 12,1 trilioane de dolari până în 2045”, a declarat secretarul general al OPEC, Haitham Al Ghais, la conferința ADIPEC din Emiratele Arabe Unite, citat de Reuters.
„Cu toate acestea, lipsa investițiilor în industria petrolieră globală din ultimii ani, din cauza recesiunilor din industrie, a pandemiei de COVID-19, precum și a politicilor centrate pe încetarea finanțării proiectelor de combustibili fosili, este o cauză majoră de îngrijorare.”
Aceasta înseamnă că viitoarea aprovizionare cu petrol se va realiza în volume care nu corespund cererii.
Același lucru este valabil și pentru dezvoltarea energiei eoliene și solare, din cauza unei penurii de cupru care se profilează.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2022