 Proiectul de construire a centurii orașului Gura Humorului, proiect a cărui valoare totală depășea 540 de milioane de euro, nu a fost aprobat de Guvern.
Proiectul de construire a centurii orașului Gura Humorului, proiect a cărui valoare totală depășea 540 de milioane de euro, nu a fost aprobat de Guvern.
Premierul Ilie Bolojan a considerat că investiția este prea costisitoare pentru județul Suceava, după cum a declarat Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava, potrivit Informatiata.ro.
Dar președintele CJ Suceava a „ieftinit” deja proiectul. Potrivit lui, în varianta revizuită, proiectul va mai costa numai 150 de milioane de euro, fără TVA. Noua soluție tehnică nu mai prevede profil de autostradă, ci o bandă și jumătate pe fiecare sens de circulație.
Însă nu a fost suficient ca Guvernul să aprobe indiciatorii tehnico-economici.
Proiectul urma să fie realizat în două etape, cu fonduri europene din Programul Transport.
Indicatorii tehnico – economici ai proiectului urmau să fie reaprobați prin promovarea hotărării de Guvern, pe 16 octombrie 2025.
Indicatorii care fuseseră propuși Guvernului
Varianta de ocolire s-ar fi desprins din Drumul de mare viteză Baia Mare – Suceava (Lot 3), în zona localității Frasin, unde ar fi fost prevăzut un nod rutier la DN 17. Traseul ar fi continuat peste râul Moldova și DJ 177D, apoi spre Păltinoasa, unde ar fi supratraversat DJ 177C. La final, varianta ar fi revenit în drumul de mare viteză Baia Mare – Suceava (Lot 3).
În zona Păltinoasa ar fi fost prevăzut și un nod rutier care ar fi descărcat traficul în sensul giratoriu existent la intersecția DN 17 cu DN 2E.
Etapa I prevedea două sensuri giratorii la km 0+000 și km 9+274,84, amenajate ca noduri rutiere. DN 17 ar fi trebuit reabilitat pe 300 m (vest) și 260 m (est), între km 214+800 și 215+443.
TOPUL DRUMARILOR – Primele 100 de firme de drumuri si autostrazi
Pasajele din Etapa I ar fi fost construite doar pe o singură cale (cea stângă), pe partea dreaptă urmând să se execute doar culeele, iar pilele și suprastructura – în Etapa II.
Etapa II prevedea desființarea taluzului realizat anterior pentru completarea profilului rutier și execuția treptelor de înfrățire pentru terasamente. S-ar fi eliminat și parapetele provizorii de pe bretelele Etapei I.
Structurile din această etapă – pasajele de la km 0+308, 0+540 și 9+280 – ar fi fost realizate integral, împreună cu finalizarea celor începute în Etapa I, pe ambele căi de circulație.
Valoarea totală a investiției ar fi fost de 2.747,2 milioane lei (inclusiv TVA), din care 2.357,1 milioane lei pentru lucrări de construcții și montaj.
Durata de execuție era estimată la 20 de luni pentru fiecare etapă.
Finanțarea ar fi provenit din Programul Transport 2021–2027, bugetul de stat și alte surse

















