Pe primul tronson al Variantei Ocolitoare a localității Brănești (Ilfov) a fost așternut un strat de asfalt în cadrul etapei a doua. Proiectul ar trebui finalizat la jumătatea acestui an.
Centura Brănești are lungimea de 3,287 km și urmărește creșterea fluidității traficului între Autostrada A2 și DN3, pe direcția sud – nord, la est de localitatea Brănești.
Traseul se suprapune parțial cu drumuri locale și de exploatare (strada Macaralei, strada Fermei, DE396). Plecarea se face din sensul giratoriu DJ100 – A2, iar racordul final este la pasajul peste calea ferată și drumul de legătură cu DN3, realizat anterior.
Finanțarea proiectului este asigurată din fonduri europene nerambursabile prin PNRR.
Pe acest șantier, conform secretarului de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, după amorsarea stratului de fundație din balast stabilizat, a fost așternut stratul de bază (asfalt) din AB 31,5 de 8 cm, pe un prim tronson și sunt în curs de finalizare lucrările de decopertare.
De asemenea, se lucrează la stabilizarea terenului de fundare cu lianți hidraulici; la așternerea stratului de formă din balast, a stratului de fundație din balast stabilizat cu ciment.
Totodată, se lucrează la relocarea rețelelor de apă și canalizare, precum și a rețelei de medie tensiune. Au început lucrările pentru instalațiile de iluminat.
În același timp, se lucrează la realizarea sensului giratoriu de la km 3+180.
Contractul de proiectare și execuție pentru ”Realizare centura ocolitoare Brănești – Racord DN3/Pasaj C.F.R. – Autostrada A2, com. Branesti, jud. Ilfov” a fost semnat în 8 iulie 2025 și are valoarea de 30.084.006 lei, fără TVA.


