Urare Craciun 2024

Centru de tâmplărie PVC realizat cu 5 mil. euro

După 30 de luni de lucrări şi o investiţie de 5 milioane euro Barrier_productie4compania Barrier şi-a inaugurat la Bacău noul parc industrial de producere a tâmplăriei PVC şi linia de producţie aferentă.
Fabrica, în care lucrează 200 de persoane, are o capacitate de producţie de 700 de ferestre pe zi. În cadrul unităţii se pot realiza: ferestre şi uşi, foliere profile, curbare profile, uşi de garaj şi rulouri, iar din 2015 se va începe şi producţia de sticla termoizolantă.
Adrian Garmacea, director general al companiei producatoare Barrier, a precizat: “Noul centru de producţie a venit ca un pas natural în evoluţia companiei, datorită creşterii cererii pentru produsele noastre.
În viitorul apropiat unitatea de producţie de la Bacău urmează să fie dotată cu tehnologie pentru producţia de sticlă şi noi linii de producţie PVC.
Primul atelier de producţie Barrier a fost înfiinţat în 2003. În prezent produsele companiei sunt distribuite în majoritatea judeţelor din ţară, de asemenea se realizează exporturi în Italia, Franţa, Belgia sau Germania. În perspectivă compania doreşte să se extindă pe pieţele din Anglia, Olanda şi Spania.

Sus