Oferte locuri de munca top

Cele trei loturi ale autostrăzii Suplacu de Barcau – Bors, in licitatie

autoPână la 20 noiembrie pot fi depuse oferte de participare la lcitația deschisă lansată de CNAIR în vederea atribuirii contractului pentru proiectarea și execuția finalizării Autostrăzii Brașov – Tg. Mureș – Cluj – Oradea, Sectiunea 3C: Suplacu de Barcău – Borș (km 4+200 – km 64+450).

Aceasta include trei loturi:

Lotul 1 – Subsecțiunea 3C1: Suplacu de Barcău – Chiribiș (km 4+200-km 30+550), în lungime de 26,35 km.

Traseul Subsecțiunii 3C1 începe în zona localității Marca (intersecția cu DC95) la km 4+200. La km 6+700 traseul autostrăzii traversează lacul de acumulare Suplacu de Barcău, după care intră în zona câmpului petrolier unde intersectează, la km 9+000, DJ191B (Suplacu de Barcău – Foglas).

După traversarea câmpului petrolier, traseul autostrăzii se îndreaptă spre vest, în lungul DN 19B (Suplacu de Barcău – Marghita), la sud de localitățile Dolea și Margine. La km 22+500, la sud de Abrum, traseul autostrăzii traversează calea ferată Tauteu – Marghita, iar la km 24+300, la sud de Chiribiș, traseul intersectează DJ 191A (Chiribiș -Tauteu), unde a fost prevăzut un nod rutier pentru legătura cu municipiul Marghita.

În continuare, traseul se desfășoară într-o zona de campie, înscriindu-se în zona Chiraleu și Sinlazar, intersectând DN 19E la km 30+480;  Lotul 2 – Subsectiunea 3C2: Chiribiș – Biharia (km 30+550 – km 59+100) în lungime de 28,55 km.

Subsecțiunea 3C2, începe în zona localității Sinlazar (intersecția cu drumul național DN19E), respectiv km 30+550 pe traseul subsecțiunii 3C-2. În continuare traseul se desfășoară într-o zonă de câmpie, ce se înscrie între localitățile Mișca și Chislaz, unde DN19E (Chiribiș – Salard – Biharia) a fost deviat în lungul autostrăzii, pe o lungime de 4,2 km. Traseul trece apoi la sud de localitatea Poclusa de Barcău, se înscrie din nou în lungul DN 19 E, între localitățile Sarsig și Haucești și intersectează DJ 767 (Tiglead – DN19E) la km 39+950. La km 40+980 traseul autostrăzii trece printr-o zonă de arie protejată Fegernic, pe o lungime de circaca 100 m, intersectându-se apoi la km 41+319 cu drumul comunal DC42. De aici traseul autostrăzii trece la nord de localitatea Fegernic, iar la km 48+500 se intersectează cu un drum local (la sud de Salard).

În continuare traseul autostrăzii se îndreaptă spre granița Româno-Ungara, intersectând DN 19 E, la km 55+100, drum național care se deviază de la traseul existent pe o lungime de 1,8 km;

Lotul 3 – Subsectiunea 3C3: Biharia – Bors (km 59+100 – km 64+450), în lungime de 5,35 km. Subsecțiunea 3C-3 începe în zona localității Biharia, respectiv la km 59+100. Traseul se desfășoară într-o zonă de câmpie, ce se înscrie între localitățile Biharia, Satu Nou și granița Româno – Maghiară, intersectând la nord de localitatea Biharia DN 19 (Oradea-Satu Mare), la km 59+614.

La km 59+875 este prevăzut un nod rutier – nodul Biharia, cu 5 bretele și 3 pasaje. În apropierea acestui nod rutier se află calea ferată CF 402 Oradea – Satu Mare, pe care o intersectează la km 60+066.

Traseul autostrăzii Brașov – Cluj – Borș, respectiv subsecțiunea 3C-3 se termină la granița Româno-Ungară, la km 64+450.

Valoarea materialelor asigurate de beneficiar pentru acest contract este de:  Lotul 1 – 93.276.618 lei fara TVA  și Lotul 2 – 37.050.051lei fara TVA. Acestea nu vor fi prețuite de ofertanți în cadrul propunerilor financiare. În stabilirea propunerilor financiare, ofertantii se vor raporta la valoarea inferioară a intervalului valorii estimate de 991.288.329 lei, fără TVA (respectiv Lotul 1 – 377.650.582 lei; Lotul 2 – 454.414.271 lei; Lotul 3 – 159.223.476 lei).

Valoarea estimată a contractului este intre 991.288.329 si 1.121.614.998 lei fără TVA.

Durata contractului este de 84  luni, adică 7 ani, începând de la data atribuirii contractului . Finanțarea va fi asigurată de la bugetul de stat.

Contractul va fi atribuit prin licitație deschisă, după criteriul cel mai bun raport calitate-preț.

 

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iul-aug 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus