Oferte locuri de munca top

Cel mai mare proiect din istoria constructiei de metrou

Cel mai mare proiect din istoria construcției de metrou de oriunde din lumea ar putea fi noua linie de metrou de tranzit rapid din Moscova, a cărei finanțare face parte dintr-un program de investiții aprobat recent.

Autoritățile din capitala Rusiei au anunțat oficial că intenționează să investească echivalentul a 10 miliarde de euro în extinderea sistemului de metrou al orașului în următorii trei ani.

Noua linie va avea o lungime totală de 69 km și va include 31 de stații. La finalizarea acesteia, care este programată pentru 2025, se spune că tronsonul cunoscut și sub numele de Linia 11, va fi cea mai lungă linie de cerc de metrou din lume, depășind cea a metroului din China, care are 57 km lungime.

Între 2011 și 2019, Moscova a cheltuit aproape 12,2 miliarde de euro pentru dezvoltarea metroului său. În plus, se spune că până la sfârșitul acestui an, vor fi alocate alte 2,5 miliarde euro.

Programul de investiții vizat pentru construcția metroului Moscovei a fost inițiat în 2011 de o echipă care este condusă acum de Serghei Sobyanin – actualul primar al Moscovei. Programul a solicitat inițial o creștere de aproape 1,5 ori a lungimii generale a metroului și construirea a peste 150 km de linii noi și 78 de stații noi până la sfârșitul anului 2020.

Prognozele actuale ale proiectului estimează că aproximativ 20 de stații vor fi fost adăugate pe întreaga rețea până în 2023, cu construirea a încă 18 stații deja planificate pentru viitor.

 

 

 

Citiți și:

Unda verde pentru dezvoltarea unui proiect de lux intr-o zona selecta a Capitalei

Cum si-au schimbat planurile dezvoltatorii neincrezatori in evolutia pietei

Proiect rezidential, cu 38 de locuinte individuale

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019

Sus