Solplanet x AeroFix

Cei ce raporteaza nereguli in achizitiile publice vor fi protejati

Cei ce raportează nereguli în achiziţiile publice vor fi încadrați în categoria așa numiților ”avertizori în interes public”.

Un proiect de lege privind protecția avertizorilor în interes public a  fost aprobat astăzi de Guvern, urmând ca legea să intre în vigoare la sfârșitul acestei luni.

Noile prevederi vor alinia legislația română cu o directivă europeană ce privește protecția avertizorilor din mai multe domenii, inclusiv achizițiile publice.

Astfel, va fi etapizat accesul la canalele de raportare, avertizorii fiind încurajați să utilizeze mai întâi canalele interne din cadrul entității în care își desfășoară activitatea înainte de a se adresa canalelor externe de raportare.

De asemenea, divulgarea publică se va putea efectua cu respectarea unor cerințe expres prevăzute de textul Directivei, referitoare la respectarea unei ierarhii anterioare. Acest lucru ar urma să contribuie la creșterea încrederii avertizorilor în faptul că entitatea în cauză poate gestiona astfel de raportări.

Peste 400 locuri in parcari supraetajate din Bucuresti

Conform prevederilor, va fi interzisă orice formă de represalii împotriva avertizorilor în interes public, amenințări cu represalii sau tentative de represalii, în special cele care privesc:
* orice suspendare a contractului individual de muncă ori a raportului de serviciu;
* concedierea sau eliberarea din funcția publică;
* modificarea contractului de muncă sau a raportului de serviciu;
* reducerea salariului și schimbarea programului de lucru;
* retrogradarea sau împiedicarea promovării în muncă sau în funcția publică și a dezvoltării profesionale, inclusiv prin evaluări negative ale performanței profesionale individuale, inclusiv a funcționarilor publici, sau prin recomandări negative pentru activitatea profesională desfășurată;
* aplicarea oricărei alte sancțiuni disciplinare;
* constrângerea, intimidarea, hărțuirea;
* discriminarea, crearea unui alt dezavantaj sau supunerea la un tratament
inechitabil;
* refuzul de a transforma un contract de muncă pe o perioadă determinată într-un contract de muncă pe durată nedeterminată, în cazul în care lucrătorul a avut așteptări legitime că i s-ar oferi un post permanent;
* refuzul de a reînnoi un contract de muncă pe o perioadă determinată sau încetarea anticipată a unui astfel de contract;
* cauzarea de prejudicii, inclusiv la adresa reputației persoanei în cauză, în special pe platformele de comunicare socială, sau pierderi financiare, inclusiv sub forma pierderii oportunităților de afaceri și a pierderii de venituri;
* includerea pe o listă sau într-o bază de date negativă, pe baza unui acord sectorial sau la nivel de industrie, formal sau informal, care poate presupune că persoana în cauză nu își va găsi, în viitor, un loc de muncă în respectivul sector sau în respectiva industrie;
* rezilierea înainte de termen sau anularea unui contract pentru bunuri sau servicii;
* anularea unei licențe sau a unui permis;
* solicitarea de efectuare a unei evaluări psihiatrice sau medicale.

În ceea ce privește divulgarea publică, accesul la această modalitatea este condiționat de următoarele ipoteze:
* avertizorul să fi raportat mai întâi intern și/sau extern și să considere că nu au fost dispuse măsuri corespunzătoare pentru remedierea încălcării legii care a făcut obiectul sesizării; sau
* are motive întemeiate să considere că:
– încălcarea poate constitui un pericol iminent sau evident pentru interesul public sau riscul unui prejudiciu care nu mai poate fi remediat sau
– în cazul raportării externe, există un risc de represalii sau o probabilitate redusă ca încălcarea să fie remediată în mod eficace având în vedere circumstanțele specifice ale raportării.

Persoanele care lucrează în cadrul unei autorități, instituții publice sau persoane juridice de drept privat sau care intră în contact cu aceasta, într-un context profesional, sunt adesea cele care iau cunoștință de amenințările sau atingerile aduse interesului
public ce pot apărea.
În această categorie de persoane, proiectul de lege include și persoanele fizice care asistă avertizorul în procesul de raportare într-un context profesional, și a căror asistență ar trebui să fie confidențială, prevăzuți drept facilitatori, persoanele terțe care au legături cu persoanele care efectuează raportări și care ar putea să sufere represalii într-un context profesional, cum ar fi colegi sau rude ale persoanelor care efectuează raportări, și entitățile juridice pe care persoanele care efectuează raportări le dețin, pentru care aceste persoane lucrează sau cu care au alte tipuri de legături într-un context profesional.

 

Descărcați aici Proiectul de Lege

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/ martie 2022

Sus