Rata de neocupare in cladirile de birouri din Bucuresti a atins cel mai mic nivel din ultimii 9 ani, respectiv 9,5%, conform raportului CBRE privind piata spatiilor de birouri pe primul trimestru al acestui an.
Astfel, rata de neocupare pentru spatii de birouri de clasa A este de 7.1% iar pentru cladirile de clasa B este de 11.4%. Cele mai mici rate de neocupare sunt in zona de Vest (4.6%) si Nord (6.6%).
“Aceasta scadere a ratei de neocupare a fost generata de numarul limitat de proiecte livrate si de cresterea sustinuta de spatii de birouri”, subliniaza Mihai Paduroiu, MRICS, Head of Advisory & Transaction Services, Office CBRE Romania.
Cererea neta de spatii de birouri (cererea totala din care sunt excluse renegocierile) a reprezentat 54% din cererea totala in primele trei luni ale anului, perioada in care s-au tranzactionat 94.000 mp, respectiv 23% din suprafata totala inchiriata in 2016.
Estimarile CBRE indica faptul ca pana la sfarsitul anului se vor mai livra aproximativ 140,000 mp.
Cele mai multe tranzactii din acest trimestru s-au realizat in zonele Nord si Pipera, peste 69,000 mp iar 64% din cererea totala a fost tranzactionata in cladiri de clasa A. In primul trimestru al anului s-au livrat doua proiecte de birouri de tip boutique cu o suprafata totala de 11,600 mp.
Cererea noua si extinderea de spatiu din primul trimestru al lui 2017 reprezinta 26% din cererea totala.
In zona de Vest este 54% din suprafata in constructie estimata peste acest an si pentru anul 2018. Aici urmeaza sa se livreze prima cladire din proiectul Campus 6, dezvoltat de Skanska, Orhideea Towers, dezvoltat de CA Immo, The Bridge, dezvoltat de Forte Partners, Business Garden Bucharest – dezvoltat de Vastint Group si prima cladire din proiect AFI Tech Park, dezvoltat de AFI Europe.
In zona de Centru este 20% din suprafata in constructie estimata peste acest an si pentru anul 2018. Cel mai mare proiect din zona de Centru este TimpuriNoi Square, dezvoltat de Vastint. Pana la sfarsitul anului 2018, urmeaza sa se mai livreze in zona de Centru proiectele Day Tower si Unirii View.
Chiria prime pentru spatii de birouri in Bucuresti a ramas constanta la nivelul de 18.5 euro/ mp. Stocul modern de spatii de birouri este 2.65 mil mp, din care 44% sunt spatii de birouri de clasa A.
Estimarile CBRE sunt ca anul viitor se vor mai livra aproximativ 300,000 mp, astfel ca la sfarsitul anului 2018 stocul modern de spatii de birouri va atinge pragul de 3,09 mil mp.
Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia mai 2017 (click aici)
TopJobs – Oferte locuri de munca in constructii (click aici)
Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!


