Despre construcţii se vorbeşte mult în termeni de piaţă, cu referire la starea sectorului măsurată în volumul tranzacţiilor imobiliare, creşterea sau descreştere sumelor investite, sau a categoriilor de construcţii care sunt cerute la un moment dat.
Totuşi, când ne referim la construcţii ar trebui să reuşim să le privim şi din altă perspectivă decât cea a profitabilităţii afacerilor, nu puţine ce-i drept, conectate acestui sector. Ar trebui să vorbim şi, mai ales, să avem în vedere pe lângă orice alt interes legat de construcţii, ce fel de cerinţe imperative, de interes global, trebuie să satisfacă acestea pentru a îşi aduce contribuţia la o lume mai bună, sau măcar pentru a nu îşi aduce contribuţia la deteriorarea lumii pe care o avem acum.
Această atitudine nu e o invenţie recentă, o tendinţă sau o modă, ea există dintodeauna, dar parametrii care o determină sunt din ce în ce mai puternic conturaţi. Se numeşte a construi responsabil.
Ceea ce trebuie să aşteptăm de la construcţiile de mâine trebuie să fie mai mult decât ceea ce se aştepta în general în ultimele sute de ani în care împărţeam construcţiile în cele care fac viaţa posibiă şi cele care fac viaţa mai frumoasă.
Trebuie să cerem mai mult de la construcţii, iar din anumite unghiuri mult mai mult.
De ce? Pentru că avem probleme mari la nivel planetar, probleme care deşi pentru mulţi nu par încă să ne atingă, se resimt din ce în ce mai puternic şi inevitabil fac parte dintr-un domino în care toate piesele sunt legate şi se influenţează.
Problemele principale sunt clima, în schimbare şi în continuă deteriorare din cauze care nu au fost eliminate; rata de expansiune demografică ridică probleme imense tuturor celorlalte specii; spaţiul ocupat de oameni, care se consumă, în primul rând în detrimentul spaţiului natural şi economiei în care suntem captivi, bazată pe resurse limitate şi consum în creştere.
Toate acestea sunt cunoscute şi documentate, dar trecerea de la ceea ce oamenii au făcut secole de-a rândul la altceva e mai dificilă decât trecerea de la combustibili fosili la energie regenerabilă şi chiar decât renunţarea la fumat.
Unde se situează construcţiile în tot acest context?
Peste tot. Construirea este forma în care omul ocupă spaţiul pe care îl foloseşte. Clima modificată conduce la alte probleme care supun contrucţiile la încercări pentru care nu au fost prevăzute. Mai mult, clima se deteriorează mai ales din cauza emisiilor de gaze cu efect de seră, emisii din care construcţiile produc o bună parte prin modul în care sunt realizate, vizibil prin amprenta de carbon pe care o au şi prin modul în care sunt utilizate, fiind cel mai mare consumator de energie de pe planetă.
Demografia alarmantă, chiar dacă nu e omogenă la nivel planetar, conduce la migraţii semnificative şi la aglomerarea în marile oraşe, care fără excepţie, ne demonstrează că nu funcţionează satisfăcător pentru mare parte din utilizatorii lor.
Periferiile sunt mult mai extinse decât zonele bine integrate, iar fragilitatea oraşelor e cunoscută şi se ştie ce se poate întâmpla dacă erupe un vulcan, se dezlănţuie o furtună, explodează o bombă sau se extinde o epidemie.
Spaţiul ocupat de om a redus atât de mult proporţia de spaţiu în care acesta nu influenţează ecosistemele încât speciile dispar în ritm alarmant.
Nu e vorba doar de a mai avea, tot noi oamenii, acces la plăcerea unei plimbări în natură ci de mult mai mult, de distrugerea unui echilibru complex, cu consecinţe greu de imaginat.
Construcţiile consumă spaţii uriaşe şi se extind tot mai mult, preferând să abandoneze ceea ce nu mai funcţionează şi să reia totul, de nou, alături, de la zero.
Economia este legată de construcţii şi acestea sunt o parte importantă din economie. Producem deşeuri în cantităţi care se resimt la nivel planetar atât prin felul în care construim, cât şi prin cel în care folosim construcţiile.
Ce trebuie să aşteptăm de la construcţii în aceste condiţii?
Să se schimbe mai ales în ceea ce priveşte felul în care le apreciem, le condiţionăm, le concepem, realizăm şi folosim. Este o schimbare importantă, schimbarea de paradigmă a mediului construit.
Construcţiile trebuie să treacă de la a mai fi apreciate ca obiecte în sine, racordate la o infrastructură, la a deveni integrate în sisteme construite cu mai mare complexitate şi mult mai eficiente în ansamblu.
Construcţiile trebuie să treacă de la ambiţiile de a fi cu precădere iconice, de la a îi reprezenta pe cei care le realizează sau le ocupă, la a fi cu adevărat sustenabile, ceea ce poate aduce recompense morale majore iniţiatorilor lor, într-un alt fel de semnificare.
Construcţiile trebuie să renunţe la modelele utopice individuale ale vilei cu grădină sau domeniu, imposibil de extins fără a alimenta dependenţa de automobil şi să treacă la densităţi de construire care le aduc în sfera eficienţei.
Dezvoltarea prin construire trebuie să fie orientată spre folosirea capacităţilor de transport şi nu invers.
Segregarea funcţională bazată pe o logică simplă a imediatei vecinătăţi, conduce la o zonificare ce provoacă dezagregarea oraşului în întregul său şi trebuie înlocuită cu mixajul funcţional bine reglat.
Reglementările urbanistice bazate pe interdicţii trebuie înlocuite cu cele bazate pe atingerea unor obiective.
Principiul ”o construcţie e acceptabilă dacă nu deranjează” este total insuficient şi trebuie înlocuit cu o construcţie e acceptabilă dacă contribuie răspunzând unor altfel de cerinţe.
Construcţiile trebuie să se schimbe din a consuma cât mai puţin în a produce cât mai mult, sub raport energetic şi spaţial.
Durata efectivă de funcţionare a construcţiilor permanente, ciclurile de viaţă, gradul de ocupare, trebuie regândite inteligent împreună cu mecanismele economice şi legale care le sporească eficienţa.
Interesul public legat de construire trebuie să capete o cu totul altă pondere în deciziile legate de modul în care se construieşte. În prezent, interesul public care priveşte construirea nu este de multe ori nici măcar înţeles de cei care ocupă prin procese electorale poziţiile responsabile de acesta.
Construcţiile trebuie să ia în considerare tot mai mult ipotezele flexibilităţii funcţionale şi să fie concepute astfel încât adaptarea lor viitoare la alte utilizări decât cele iniţiale să fie parte din concepţie. Utilizarea temporară a spaţiului, construcţiile temporare şi cele cu spaţii transformabile trebuie să devină o practică curentă.
Gândirea construirii trebuie să depăşească orizontul unei bune afaceri, al unei promisiuni electorale pentru un mandat sau al unor cutume bazate pe reflexe economice simpliste.
Toate aceste deziderate au primit şi primesc în continuare răspunsuri diverse sub formă de soluţii construite, experimentale sau devenite uzuale în anumite părţi ale lumii. Este destul de limpede faptul că suntem în etapa experimentelor şi încă destul de departe de o răspândire spre generalizare a noilor cerinţe pentru construire. Totul depinde de felul în care întreaga societate va conştientiza, accepta şi asimila aceste cerinţe atât prin educaţie cât şi prin reguli.
În final trebuie să ne aducem aminte că nu suntem în România exceptaţi de la problemele globale, ca într-un banc produs de inteligenţa ironică incontestabilă de care avem parte, care spunea odată că, fiind înapoiaţi cu câteva zeci sau chiar sute de ani, noi românii nu suntem în pericolul de a fi afectaţi de problemele actuale ale omenirii.
