O nouă excepție va fi introdusă în normele pentru proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor. Aceste norme vizează drumurile naționale existente și proiectate.
Astfel, în cazuri excepționale, cu acordul administratorului rețelei de drumuri, ar putea să fie redusă lățimea benzii de circulație de la 3.50 m până la minimum 3.00 m, inclusiv lățimea marcajelor, prevăzându-se măsuri compensatorii corespunzătoare.
Aceasta conform unui proiect de ordin de ministru.
Din motive de siguranța circulației, cazurile excepționale în care poate fi redusă lățimea benzii de circulație se referă la zona intersecțiilor, a trecerilor de pietoni, în zona punctelor periculoase etc., situații în care constrângerile din teren nu permit lărgirea părții carosabile.
Prin această completare vor putea fi realizate benzi suplimentare fără exproprieri de terenuri în zona intersecțiilor.
De asemenea, inițiatorii proiectului consideră că excepția va aduce următoarele avantaje:
* Reducerea vitezei de circulație prin efectul fizic de îngustare a benzii pentru prevenirea accidentelor rutiere;
* În zona trecerilor de pietoni prin introducerea unor insule de protecție a pietonilor;
* Realizarea unor proiecte de siguranța circulației pe sectoarele cu incidență mare a accidentelor;
* Reglementarea soluțiilor tehnice de siguranța circulației în raport cu instituțiile de verificare și control (I.S.C., A.R.R., Direcția Rutieră);
* Adaptarea la teren a soluțiilor tehnice în situații punctuale, acolo unde nu este posibilă o rezolvare conform normelor în vigoare.
Amendamentul pentru modificarea Normelor tehnice privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor a fost analizat în ședința Consiliului Tehnico-Economic al CNAIR S.A. și avizat favorabil.
Mare producator de ciment pregateste o noua exploatare agregate minerale
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021
Eu am impresia ca in ROMANIA nu se mai foloseste la judecata organul numit CAP.
De ce la noi toate se fac pe dos si nu cum este normal sa fie… (vezi si la altii cum sunt facute lucrurile)
Un exemplu clar de cele afirmate este aceasta exceptie care o sa faca numai rau ,pe toate planurile si daca se aplica.
Il vedeti pe romani sa reduca viteza din cauza ca banda de rulare are 3 m? Va inselati amarnic.
Ce dimensiune pot avea insulele pt pietoni ca sa-i protejeze pe acestia? Si ele se vor micsora odata cu banda de rulare.
cum Dumnezeu toată lumea cu ceva creier in cap largeste șoselele, doar tâmpițeii noștri inventează roata, de fapt banuiala mea este că în felul acesta își îndeasă mai mulți bani din comisioane în buzunarele proprii. cat despre siguranța în trafic, rămâne un vis realizabil dincolo de granițele României, acolo unde domnilor, șoselele nu numai că se construiesc , dar se fac și mai late