Oferte locuri de munca top

Ce se modifica privind avizele de angajare/detasare a muncitorilor straini

În urma numărului mare de cereri de eliberare a avizelor de angajare/detașare și
de prelungire a dreptului de ședere în scop de muncă, au fost propuse mai multe modificări legislative pentru a permite procesarea acestora în timp util.

Astfel, un nou proiect de act normativ vizează eficientizare procesului de eliberare a avizelor menționate.

Ca urmare, cererea pentru eliberarea avizului de angajare/detaşare va putea fi depusă de către angajator/beneficiarul prestării de servicii la oricare dintre formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări.

De asemenea, străinul va putea solicita viza de lungă şedere pentru angajare în muncă în termen de 180 de zile de la data obţinerii avizului de angajare de către angajator, față de 60 de zile, cât prevede legea în prezent.

Sunt in curs de autorizare peste 5 mii mp de galerii comerciale

În mod special, statul a observat faptul că, din cauza numărului foarte mare al solicitărilor de acordare a acestui tip de viză formulate de către cetățeni proveniți din Asia (Bangladesh, Pakistan, India, Nepal), depunerea cererilor în termenul de 60 de zile a devenit imposibilă.

La începutul lunii aprilie erau înregistrate peste 10.000 de cereri de acordare a vizelor de angajare în scop de muncă, timpul de procesare fiind de aproximativ 4 luni.

Fluxul de angajați străini a pus presiune pe structurile teritoriale pentru imigrări aflate în municipiul București și județe.

Actualmente, pe fondul volumului crescut de solicitări, procedura de lucru în vederea soluționării cererilor de eliberare a avizelor de angajare/detașare și de prelungire a dreptului de ședere în scop de muncă implică un flux încărcat, care îngreunează procesul și capacitatea de soluționare a cererilor.

În prezent, societățile comerciale înregistrează pe portalul Inspectoratului General pentru Imigrări din subordinea Ministerului Afacerilor Interne o solicitare de programare a depunerii cererii, iar pe fondul numărului foarte mare, aceasta este procesată la un interval de timp destul de lung, de aproximativ 70-80 de zile calendaristice.

Dezvoltare cu sute de apartamente, propusa in provincie

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/ aprilie 2022

Sus