Stagnarea de anul trecut a sectorului de construcții a fost generată și de criza de forță de muncă, pe lângă alte cauze.
Cu toate că cererea pentru lucrări de construcții este ridicată, sectorul se confruntă cu o lipsa acută atât de muncitori necalificați, cât și de lucrători calificați.
Salariul mediu net lunar ar fi 4.000 de lei în acest sector, potrivit eJobs. Acest lucru plasează construcțiile în topul celor mai bine plătite domenii în acest moment, după IT, Management, Proiectare civilă/industrială, Cercetare-Dezvoltare și Project Management. Nu sunt amintite în analiza citată salariile din industria extractivă, prelucrarea produselor petroliere, sectorul financiar, etc
Pentru anumite calificări, salariile din construcții pot depăși cu mult media industriei.
Astfel, pe anumite poziții, dacă sunt proiecte de amploare, există cazuri în care veniturile anumitor specialiști pot depăși media națională care se câștigă pe aceeași poziție.
Potrivit datelor introduse de către public, gratuit și anonim, într-un comparator de salarii, salariile medii nete lunare în construcții ar fi:
- Inginer de proiectare – 20.000 lei
- Inginer structuri construcții – 20.000 lei
- Inginer mecanic – 18.250 lei
- Inginer instalații – 17.719 lei
- Operator macara – 15.750 lei
- Arhitect – 13.500 lei
- Muncitor calificat – 12.000 lei
- Instalator/Montator țevi – 12.000 lei
- Zidar – 11.670 lei
- Inginer topograf – 11.000 lei.
Diferențele între salariile comunicate pentru o specializare sunt foarte mari. ”Spre exemplu, un sudor câștigă în medie 4.000 de lei net, dar, în anumite cazuri, acești specialiști pot câștiga și 2.000 de euro lunar”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing la eJobs România.
Astfel, peste o treime dintre angajații din Construcții ar câștiga între 4.000 și 7.000 de lei net pe lună.
Mai mult decât atât, 11,2% dintre angajați câștigă salarii medii nete cuprinse între 7.000 și 10.000 lei lunar, în timp ce 3,2% câștigă peste 10.000 lei.
Cu toate acestea, aproape jumătate dintre angajați câștigă între 2.000 și 4.000 de lei net și circa 3% câștigă sub 2.000 de lei pe lună.
Orașele cu cele mai mari salarii medii nete lunare din Construcții sunt:
* București – 5.000 lei
* Cluj-Napoca – 4.000 lei
* Timișoara – 4.000 lei
* Oradea – 4.000 lei
* Iași – 4.000 lei
Orașele cu cele mai mici salarii medii nete lunare din Construcții sunt:
* Cernavodă – 2.500 lei
* Alexandria – 2.365 lei
* Fălticeni – 2.300 lei
* Videle – 2.200 lei
* Pașcani – 2.000 lei.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021