Ce proiecte spitalicesti vor avea prioritate la finantarea prin PNRR

Modul în care vor fi prioritizate investițiile în infrastructura publică de sănătate prevăzute în Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost elaborat.

Metodologia de prioritizare va avea în vedere finanțarea a minim 25 de investiții în infrastructura spitalicească publică nouă din lista de 49 regăsită în cadrul Aranjamentelor Operaționale ale Planului Național de Redresare și Reziliență – Componenta 12: Sănătate – Ținta 377.

Conform unui proiect de Hotărâre de Guvern, vor avea prioritate investițiile (clădiri nou construite în vederea relocării din cele vechi sau reabilitarea/extinderea celor existente) în infrastructura spitalicească publică în care se asigură tratamentul afecțiunilor cardiovasculare și oncologice, tratamentul bolilor infecțioase și pneumologice, precum și investițiile în maternități și spitale de pediatrie.

Prin această sub-investiție, prin finanțare parțială, vor fi construite minim 25 de spitale noi sau unități spitalicești.

Dintre acestea:

* 19 clădiri vor respecta cerințele de eficiență energetică aproape zero (NZEB) conform legislației naționale

* 6 vor respecta cerințele privind necesarul de energie primară cu cel puțin 20% mai mic decât cerința pentru clădirile al căror consum de energie este aproape egal cu zero (NZEB) și vor fi asigurate prin certificate de performanță energetică.

Viitoare galerii comerciale, cu suprafaţa de aproape 4 mii mp

Metodologia de prioritizare va cuprinde trei etape, după cum urmează:

* Etapa I: Criterii de eligibilitate

În cadrul Etapei I pentru selecția investițiilor se vor aplica următoarele criterii de eligibilitate:

– propuneri de investiții care fac parte din categoria unităților sanitare publice cu paturi;

– propuneri de investiții care se încadrează în bugetul maxim alocat per investiție în valoare de 206,88 milioane Euro fără TVA;

* Etapa II: Criterii de includere în etapa de ierarhizare

În cadrul Etapei II pentru selecția investițiilor se va aplica următorul criteriu de includere:

– propuneri de investiții care prezintă Studiului de Fezabilitate (SF) / Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) / Proiect Tehnic, după caz, finalizat până la data de 31 august 2022.

Blocuri noi, cu peste 500 apartamente, pe aceeasi strada dintr-un municipiu

* Etapa III: Criterii de ierarhizare

În cadrul Etapei III pentru selecția investițiilor se vor aplica următoarele criterii de prioritizare:

– Criteriul Nr. 1. Interes Național/Regional/Local

– Criteriul Nr. 2. Patologie primară

– Criteriul Nr. 3. Bugetul investiției, Euro fără TVA

– Criteriul Nr. 4. Factor de corecție punctaj

– Criteriul Nr. 5. Centru universitar medical: București, Iași, Cluj, Mureș, Timiș; Dolj

– Criteriul Nr. 6. Maturitate proiect / etape proiect

– Criteriul Nr. 7. Număr paturi spitalizare continuă din cadrul investiției

– Criteriul Nr. 8. Eficiență energetică aproape zero, NZEB.

 

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 5/ iulie-august 2022

Sus