Proiectele de legi pe care Ministerul Dezvoltării le va propune în ședințele de Guvern din acest an sunt incluse în Programul legislativ al executivului pentru anul 2021.
Potrivit acestui program, două dintre proiectele înaintate anul acesta de Ministerul Dezvoltării vizează aprobarea Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor și modificări ale Planului de amenajare a teritoriului național. Acestea vor fi prezentate în ședințele Guvernului din luna decembrie a acestui an.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei va prezenta opt proiecte de lege, două dintre acestea având în vedere prevederi pentru amenajarea teritoriului, urbanism și construcții.
Proiect de Lege privind aprobarea Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor
Va fi simplificată legislația și normele metodologice din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. În același timp, prevederile vor fi corelate, simplificate, îmbunătățite și reunite cu prevederile specifice din domeniile conexe (mediu, energie, transporturi, cadastru, proprietate, zone construite protejate și monumente istorice, gestiunea riscurilor naturale şi industriale etc.).
Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național, Secțiunea a IV-a – Rețeaua de localități
Modificările ce vor fi propuse în cadrul proiectului de lege vor viza următoarele aspecte:
* clasificarea localităților și a unităților administrativ-teritoriale de bază după categorii care să răspundă diversității nevoilor și resurselor actuale ale populației și să faciliteze implementarea programelor de dezvoltare;
* actualizarea definițiilor și conceptelor și corelarea acestora cu cadrul european de planificare;
* completarea legii cu procedurile solicitate în mod repetat din teritoriu (schimbarea statutului);
* eliminarea indicatorilor indisponibili sau irelevanți și revizuirea celorlalți pentru a reflecta realitatea ultimelor decenii;
* introducerea unor structuri teritoriale potențiale necesare pentru abordarea mai eficientă a problemelor contemporane și obținerea finanțării europene (zone metropolitane).
Alte proiecte legislative ce urmează să fie aprobate de Guvern în acest an vizează:
– reglementarea renunţării la recuperarea valorii aferente cofinanţării publice. Sumele corespunzătoare cofinanțării publice aferente a 250 euro nu se recuperează de la beneficiarul lider de proiect/partener român
– stabilirea deciziei ca bugetul de venituri și cheltuieli al Companiei Naționale de Investiții să se aprobe prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației
– modificarea şi completarea normelor cu privire la care au fost identificate/semnalate dificultăți în aplicare. De principiu, vor fi avute în vedere, în principal, clarificarea următoarelor aspecte: procedura de avizare a funcţiilor publice; notificarea Agenţiei cu privire la organizarea concursurilor pe post; termenul de derulare al proiectului-pilot al concursului naţional, etc.
– includerea Înaltei Curți de Casație și Justiție între instituțiile care au dreptul de a-și stabili unele cheltuieli prin normative proprii
– îmbunătățirea sistemului de echilibrare a bugetelor locale.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2021