Oferte locuri de munca top

Ce lucrari ar putea fi realizate fara autorizatie de construire

Este propus ca anumite categorii de lucrări pentru construcțiile ce au caracter special, cu destinația de unități de învățământ, să poată fi realizate fără autorizație de construire.

Aceasta conform unei propuneri legislative pentru modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, înaintată de mai mulți deputați PNL. În prezent, propunerea este înregistrată la Senat pentru dezbatere.

Astfel, la construcțiile cu caracter special având destinația de unități de învățământ care sunt monumente istorice, amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construire protejate, vor putea fi executate diverse lucrări fără autorizație de construire. Este vorba despre lucrări care nu modifică structura de rezistență și/sau aspectul arhitectural al construcțiilor de finisaje interioare și exterioare, reparații și înlocuiri de tâmplărie interioară și exterioară, dacă se păstrează forma, dimensiunile golurilor și tâmplăriei, reparații la acoperișuri, învelitori sau terase, atunci când nu se schimbă forma acestora și materialele din care sunt executate, reparații și înlocuiri la pardoseli și la instalații interioare.

Inițiatorii modificărilor susțin că prevederile legale excesive și aproape deloc respectate, durata de timp foarte mare pentru eliberarea avizelor, lipsa specialiștilor și prețurile exorbitante sunt piedici pe care un proprietar de monument istoric trebuie să le tracă pentru a putea începe procesul de restaurare/reabilitare. Aceste modificări legislative ar trebui să eficientizeze proiectele de restaurare.

 

 

 

Citiți și:

Continua proiectele demarate, chiar daca preturile au crescut

Viitor centru de depozitare, pentru un mare retailer

Viitor complex turistic, sub semnul intrebarii din cauza pandemiei de coronavirus

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2020


Etichete:
Sus