Oferte locuri de munca top

Ce localitati din Ilfov vor avea retea de apa si canalizare

Au fost alocate 30 de milioane de lei pentru extinderea rețelelor de apă din județul Ilfov. În cea mai recentă ședință, Consiliul Județean Ilfov a aprobat majorarea capitalului social al SC Apă-Canal Ilfov. Proiectele acestei societăți vizează:

– extinderea rețelei de apă și canalizare în Cernica, pe străzile: Piatra Craiului, Decebal, Intrarea Petalelor, Aurel Vlaicu, Independenței.

– Extindere rețea de apă UM 0490 – Ciolpani;
– Extindere retea de canalizare în Clinceni, str. Fortului;
– Extindere rețea de canalizare în Dobroești, str. Magnoliei;
– Extindere rețea de apă în Dobroești, str. Energiei;
– Lucrări de relocare conducte și cămine rețea vacuum în Jilava – Drumul Național 5;
– Lucrări de modernizare rețea de apă în Măgurele, str. Atomiștilor;
– Lucrări de extindere rețea de apă și canalizare în Pantelimon, str. Tineretului și Viilor;
– Lucrări de extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în Tunari, pe străzile: Ștefan cel Mare, Murgului, Petre Ispirescu, George Coșbuc, Primăverii, Pădurii;
– Lucrări de extindere rețea apă în Ciorogârla – drumuri județene;
– Lucrări de extindere rețea de apă în Mogoșoaia, străzile Muzelor, Armenească, Halaicului, Heleșteu, Motoc;
– Lucrări de extindere rețea de apă în Balotești, str. Petalelor;
– Lucrări de extindere rețele de apă și canalizare zona Manolache – Glina;
– Demarare Etapa 1 – Proiectare și Execuție rețea de canalizare pluvială în cartierul Independenței – Bragadiru.

Lucrările vor începe în această toamnă, după ce vor fi aprobate de consiliile locale din: Pantelimon, Bragadiru, Ciorogârla, Cornetu, Domnești, Dobroești, Brănești, Cernica, iar SC Apă Canal Ilfov S.A. va primi avizele din partea autorităților competente: Apele Române, Enel, Distrigaz etc.

Ca urmare a demarării proiectelor de modernizare a drumurilor județene, SC Apă Canal Ilfov S.A va porni execuția lucrărilor de branșamente și racorduri la limita de proprietate în regim de urgență, întrucât orice intervenție ulterioară asupra lucrărilor de asfaltare nu este permisă. Se estimează un număr de 1.000 de branșamente/racorduri suplimentare pentru localitățile unde drumurile județene intră în modernizare (Măgurele, Jilava, Ciorogârla, Moara Vlăsiei, etc)

În această toamnă se așteaptă și aprobarea de la Comisia Europeană pentru proiectul de peste 300 de milioane de euro care va însemna extinderea în tot județul Ilfov a rețelei de apă și canal.
Pentru accesarea fondurilor europene și gestionarea rețelelor de apă și canal, Consiliul Județean Ilfov a realizat o asociere și o societate. Participarea la această asociere a fost benevolă. Fiecare primărie si consiliu local a votat dacă se alătură SC Apă Canal Ilfov SA. Au răspuns pozitiv: Pantelimon, Bragadiru, Cornetu, Ciorogârla, Domneşti, Brăneşti, Cernica, Dobroeşti, Baloteşti, Ciolpani, Glina, Tunari, Mogoșoaia, Măgurele, Jilava și Clinceni. SC Apă Canal Ilfov preia și rețelele din Grădiștea, Periș, Moara Vlăsiei și Dragomirești Vale.

Localitățile ilfovene care nu fac parte din SC Apă Canal Ilfov sunt: 1 Decembrie, Berceni, Nuci, Dascălu, Voluntari, Ștefănești, Snagov, Adunații Copăceni, Buftea, Corbeanca, Chitila, Otopeni, Popești-Leordeni și Chiajna.

 

 

 

Citiți și:

250 apartamente, in autorizare, in apropierea Capitalei

Ansamblu de vile, in pregatire, la malul marii

Un proiect va fi demarat chiar daca vor scadea vanzarile de apartamente

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/ sept 2019

Sus