Oferte locuri de munca top

Ce evolutii financiare anticipeaza analistii

Analiștii financiari anticipează o rată a inflației pentru orizontul de 12 luni în creștere, ajungând la o valoare medie de 6,06%.

Adrian Codîrlașu, vicepreședinte al Asociației CFA Romania, declară: “În contextul creșterii substanțiale a ratei inflației, anticipațiile inflaționiste pentru un orizont de 12 luni au continuat să crească și au atins un nou maxim istoric (al sondajului Asociatiei CFA Romania). Mai mult, dispersia ridicată a răspunsurilor indică o incertitudine ridicată cu privire la evoluția inflației în următorul an. În concordanță cu anticipațiile inflaționiste, precum și cu măsurile de politică monetară ale BNR, au crescut și anticipațiile de majorare a ratelor de dobândă atât de piață monetară, cât și la titlurile de stat.”

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, toți participanții la sondajul efectuat de CFA România prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0284 lei/euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0859 lei pentru un euro. De asemenea, cea mai mică valoare estimata a cursului EUR/RON pentru un orizont de 12 luni este 4,9700 lei/euro.

Un nou magazin retail va fi construit in Capitala

În cadrul sondajului au fost adăugate intrebari suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naționale (durata impactului economic al coronavirusului, evoluția PIB și a deficitului bugetar), iar rezultatele pentru luna decembrie 2021 relevă:

* Cea mai mare parte a participanților la sondaj, 36%, anticipează că impactul economic al coronavirusului va dura cel puțin până în trimestrul II al anului 2023;

* Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2021: valoarea medie a anticipatiilor este 7,0%, iar pentru anul 2022 este 5,7%;

* Evoluția, în termeni reali a PIB în anul 2021: valoarea medie a anticipațiilor este +6,6%, iar pentru anul 2022 de 4,3%;

* Datoria publică ca procent din PIB va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 52,5%.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus