Oferte locuri de munca top

Ce a făcut Ioan Rus la Ministerul Transporturilor

1351841243rrrLa încheierea mandatului de ministru al Transporturilor Ioan Rus a cerut încă o dată iertare tuturor românilor pentru cuvintele pe care le-a folosit în legătură cu aceia dintre ei nevoiți să plece să lucreze în străinătate în căutarea unei vieți mai bune pentru ei și pentru copiii lor. „Modul în care m-am exprimat nu reflectă ceea ce cred și gândesc”, a subliniat Ioan Rus.

Totodată Ioan Rus a transmis si un raport al activitatii sale ca ministru al Transporturilor.

Intre realizările sale, Ioan Rus mentionează obținerea acordului politic și negocierea cu Comisia Europeană până în faza finală a Master Planului General de Transport al României cu următoarele elemente de interes major:
a) Prioritizarea proiectelor în funcție de cerințele Comisiei Europene și rankingul acestora;
b) Introducerea conceptului de autostradă fazată, drum TransRegio și TransEuro;
c) Introducerea finanțării mixte pentru proiecte: fonduri europene 25%, fonduri buget de stat 25% și fonduri împrumutate de 50%.

Master Planul General de Transport prevede construcţia a:
• 1.300 kilometri de autostradă, în valoare 13,7 miliarde euro,
• 1.825 kilometri de drumuri expres (9,9 miliarde euro),
• 2.874 kilometri de drumuri TransRegio (1,69 miliarde euro),
• 343 kilometri de drumuri TransEuro (190 milioane euro),
• 2.883 kilometri reabilitaţi de cale ferată (10,7 miliarde euro),
• 1.001 kilometri de linii de cale ferată cu viteze sporite (274,1 milioane euro).

Sunt prevăzute, printre altele, investiţii la porturile Constanţa (865,3 milioane euro), Galaţi (110,7 milioane euro), Drobeta Turnu Severin (20,2 milioane euro) şi aeroporturile   Bucureşti – Henri Coandă (668,9 milioane euro), Timişoara (111,5 milioane euro), Cluj-Napoca (131 milioane euro) şi Iaşi (93,5 milioane euro).

Ioan Rus subliniază că a fost aprobat prin Memorandum de Guvern un împrumut de aproximativ 7,8 mld euro pentru a fi utilizat ca sursă de finanțare în Master Planul General de Transport, în domeniul infrastructurii de transport rutier și inițierea negocierilor cu Comisia Europeană pentru obținerea de către România a activării clauzei de reformă structurală în domeniul transporturilor de 0,5% din PIB pentru o perioadă de 4 ani, începând cu anul 2017.

Proiectul autostrăzii București-Brașov a fost restructurat, cu realizarea tronsonului Comarnic-Brașov, pe baza soluţiei din Master Planul General de Transport, cu posibilitatea obţinerii de finanţare europeană nerambursabilă.

Au fost depuse cereri de finanțare la Comisia Europeană pentru o serie de proiecte majore de infrastructură de transport după cum urmează:
• Autostrada Cernavodă – Constanța pentru partea aferentă împrumutului BEI;
• By pass Constanța pentru partea aferentă împrumutului BEI;
• Autostrada Arad – Timișoara pentru partea aferentă împrumutului BEI;
• Modernizarea Magistralei de Metrou M4, Depou Străulești;
• Modernizarea magistralei de Metrou M2 și achiziționarea unui număr de 21 garnituri de material rulant;
• Reabilitarea și modernizarea drumului național DN 73, Brașov – Pitești;
• Reabilitarea și modernizarea drumului național DN 14, Sighișoara – Sibiu.

 

Sus