Firmele de construcții ce execută lucrări de demolare vor trebui să respecte noi reglementări elaborate de către autorități și aflate în curs de aprobare. După ce în urma verificărilor ce vor fi impuse prin noile reglementări se constată că toate …
Citeste mai mult 
Teren, dintr-un mare municipiu, pregatit pentru construirea de locuinte
Clădiri rezidențiale, cu regim de înălțime mediu, vor fi construite într-un nou ansamblu imobiliar dintr-un mare municipiu din țară. Pentru aceasta este necesară reglementarea din punct de vedere urbanistic a terenului vizat, proiectul aflându-se în etapa premergătoare obținerii aprobării din …
Citeste mai mult 
Contract rutier, estimat la peste 29 mil euro, ofertat
Au fost depuse ofertele în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări rutiere a cărui valoare totală este estimată la peste 29 de milioane de euro. Finanțarea lucrărilor va fi realizată din fonduri europene, prin …
Citeste mai mult 
Concurenta mare pentru un contract de peste 10 mil euro
Un număr mare de oferte au fost depuse pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor de reabilitare clădiri, cu valoarea estimată la peste 10 milioane de euro. Finanțarea va fi realizată cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional …
Citeste mai mult 
Cladiri cu peste 400 de apartamente vor fi construite in Bucuresti
Noul proiect de dezvoltare imobiliară ce va fi realizat în Capitală a ajuns în etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. Planul de investiții prevede edificarea unor blocuri cu regim mare de înălțime, ce vor cuprinde, în total, peste 400 de …
Citeste mai mult 
Patru blocuri, cu regim mare de inaltime, pe cale sa obtina autorizatia de construire
Un nou ansamblu cu locuințe colective și spații pentru comerț sau servicii urmează să fie edificat în municipiul București, proiectul fiind aproape să obțină autorizația de construire. Investiția vizează construirea a patru corpuri de clădire, realizarea de parcări, alei carosabile …
Citeste mai mult 
Ansamblu cu trei cladiri rezidentiale, intr-un mare oras din tara
Proiectul de dezvoltare, într-un mare oraș din țară, a unui ansamblu ce va cuprinde trei clădiri rezidențiale parcurge ultimii pași necesari în vederea obținerii autorizației de construire. În total, sunt prevăzute să fie realizate aproape o sută de apartamente. Totodată, …
Citeste mai mult 
Peste 32 mii mp scd pentru o viitoare ferma
Spații cu suprafața construită desfășurată de peste 32 mii mp vor fi construite pentru o viitoare fermă – proiect al unui investitor străin. De asemenea, vor fi executate lucrări pentru: asigurarea utilităților, amenajarea accesului prevăzut cu filtru dezinfector rutier. Documentația …
Citeste mai mult 
Centru comercial: Proiect in pregatire pe un teren din provincie
Un teren dintr-un mare municipiu urmează să fie eliberat de construcțiile existente, astfel încât, ulterior, pe amplasament să poată fi construit un mare centru comercial. Clădirile propuse să fie desființate au avut diverse funcționalități: spălătorie auto, bazin de apă decantor, …
Citeste mai mult 
Un parc eolian va fi infiintat cu o investitie de 690 mil euro
Zeci de turbine eoliene vor fi amplasate în cadrul unei noi unități de producere a energiei electrice folosind surse regenerabile. Pentru înființarea noului parc eolian, investitorii au estimat ca fiind necesară o sumă de aproape 690 milioane de euro. În …
Citeste mai mult 

