La peste 67 milioane de euro se ridică valoarea totală a mai multor lucrări de infrastructură rutieră, pentru care au fost aprobați recent indicatorii tehnico-economici. Finanțarea cestor lucrări va fi asigurată de la bugetul de stat și de la bugetul …
Citeste mai mult 
Ansamblu industrial, extins cu peste 9 mii mp
O companie, cu capital străin, intenţionează să-şi extindă capacitatea de producţie din ţara noastră. În acest sens au fost prevăzute investiţii pentru mărirea ansamblului industrial pe care aceasta îl deţine. Aria nou construită va depăşi 9 mii mp. Acest proiect …
Citeste mai mult 
O noua centrala electrica fotovoltaica, de peste 49 MW
O nouă investiţie în realizarea unei unităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile este prevăzut să fie realizată pe un teren din provincie. Pentru noua centrală fotovoltaică a fost proiectată o putere instalată de peste 49 MWp. Acest …
Citeste mai mult 
Peste 284 mil euro pentru o noua centrala in cogenerare
Capacităţi noi de producere a energiei electrice şi termice pe gaze naturale în cogenerare de înaltă eficienţă sunt prevăzute să fie realizate în provincie. Valoarea totală a investiţiei a fost estimată la peste 284 milioane de euro. În acest moment, …
Citeste mai mult 
Un aparthotel cu 12 niveluri va fi construit in Capitala
Documentaţia elaborată în vederea construirii unui aparthotel în municipiul Bucureşti a ajuns în etapa premergătoare obţinerii autorizaţiei de construire. Clădirea va avea 12 niveluri, iar pentru realizarea sa este propusă desfiinţarea construcţiilor existente pe teren. Lucrările de demolare şi construire …
Citeste mai mult 
Circa 255 unitati locative noi, in curs de autorizare
Locuinţe colective, spaţii administrative şi pentru comerţ sunt prevăzute să fie realizate într-un nou ansamblu dintr-un municipiu. Blocurile proiectate vor cuprinde, în total, circa 255 de unităţi locative: studiouri cu două camere şi apartamente cu una, două şi trei camere. …
Citeste mai mult 
Doua blocuri, autorizate intr-un mare ansamblu
Continuă lucrările de construire de noi blocuri într-un mare ansamblu rezidențial din țară. Recent, au fost emise autorizațiile de construire pentru încă două blocuri care vor include locuințe colective, precum și dotările aferente. Viitoarele clădiri vor avea fiecare câte 13 …
Citeste mai mult 
O cladire va fi transformata in hotel de lux
Proiectul de investiții privind reconversia imobiliară a unei clădiri a ajuns în etapa premergătoare obţinerii autorizaţiei de construire. Documentaţia vizează execuţia mai multor lucrări pentru amenajarea unei clădiri cu două tronsoane ce vor forma un complex hotelier. Unul dintre acestea …
Citeste mai mult 
Viitoare unitate de productie, cu peste 4 mii mp sc
Edificarea unei noi hale în incinta unui parc logistic a ajuns acum în etapa premergătoare obţinerii autorizaţiei de construire. Viitoarea unitate de producţie va avea suprafaţa construită de peste 4 mii mp. De asmenea, investiţia mai prevede lucrări pentru realizarea …
Citeste mai mult 
Hala, de peste 6 mii mp, cu spatii de productie si depozitare
Pentru a putea construi noi spaţii de producţie şi depozitare, o firmă locală a făcut demersurile pentru reglementarea din punct de vedere urbanistic a terenului pe care îl deţine. Suprafaţa construită proiectată pentru hală şi anexele prevăzute va depăşi 6 …
Citeste mai mult 

