Lucrările pentru realizarea unui nou parc comercial într-unul din municipiile din țară sunt tot mai aproape de a fi demarate. Pentru aceasta vor fi demolate construcțiile existente pe terenul alocat acestui proiect. Documentația se află în etapa premergătoare obținerii autorizației …
Citeste mai mult 
Peste 3 mil mc de agregate minerale, dintr-un nou perimetru
Peste 3 milioane mc de agregate minerale urmează să fie extrase dintr-o nouă exploatare ce va fi deschisă în provincie. Proiectul pentru extragerea și valorificarea produselor de balastiera ajuns acum în etapa premergătoare obținerii autorizației. Acest proiect de investiții vizează …
Citeste mai mult 
Aproape 40 mil euro pentru cladiri nerezidentiale
Vor fi edificate mai multe clădiri nerezidențiale, în cadrul unui mare ansamblu. Valoarea totală a investiției necesară pentru realizarea acestui proiect a fost estimată la o sumă de aproape 40 milioane euro. Durata de de proiectare este de 5 luni, …
Citeste mai mult 
Aproape 7 mii mp de spatii industriale noi, in autorizare
Proiectul imobiliar, ce vizează edificarea în provincie a unei unități de producție, se află acum în etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. Documentația elaborată în acest sens prevede realizarea unei suprafețe construită totală de aproape 7 mii mp. Terenul pe …
Citeste mai mult 
O baza sportiva va fi reabilitata cu peste 40 mil euro
O bază sportivă urmează să fie reabilitată și modernizată cu ajutorul unei investiții a cărei valoare este estimată la peste 40 milioane de euro. Proiectarea ar urma să dureze 6 luni, execuția lucrărilor fiind prevăzută pe parcursul a trei ani. …
Citeste mai mult 
Peste 130 noi apartamente, in apropierea unui mare municipiu
Un nou ansamblu rezidențial, ce va cuprinde peste 130 de unități locative, este propus spre a fi realizat în apropierea unui mare municipiu. Investiția va fi realizată în patru faze. Acest proiect a ajuns în momentul de față în etapa …
Citeste mai mult 
Noi apartamente in Bucuresti, in planul unor investitori straini
Pe două parcele de teren, pe care le dețin în București, oameni de afaceri străini propun edificarea unor clădiri rezidențiale. Ambele proiecte parcurg acum pașii necesari în vederea obținerea aprobării din partea autorităților locale. Blocurile propuse spre a fi realizate …
Citeste mai mult 
Mari constructori liciteaza pentru un proiect de constructii ingineresti
Pentru un important proiect de construcții inginerești au depus oferte mari firme de construcții, în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție. Valoarea estimată a contractului este de aproape 67 milioane de euro, iar …
Citeste mai mult 
Ferma si complex multifunctional, cu peste 4,5 mii mp sc, in autorizare
O fermă, un complex multifuncțional de turism, agrement, sport și recuperare terapeutică, precum și clinică cu anexele aferente sunt prevăzute să fie realizate în provincie. Proiectul, ce vizează edificarea unei suprafețe ce depășește 4,5 mii mp, se află în acest …
Citeste mai mult 
Opt centrale fotovoltaice, in planul unui investitor strain
Un producător de energie electrică, cu capital străin, pregătește o investiție de anvergură în domeniul energiei verzi. Compania intenționează să construiască, într-o localitate din țară, opt centrale electrice fotovoltaice. Aceste proiecte au ajuns acum în etapa premergătoare obținerii autorizației de …
Citeste mai mult 

