Două corpuri de clădiri sunt propuse să fie edificate în Capitală. Acestea au prevăzut un regim variabil de înălțime, de până la 11 niveluri. În acest moment, proiectul se află în faza premergătoare obținerii aprobării din partea autorităților locale. Viitoarele …
Citeste mai mult 
Locuinte colective si de inchiriat vor fi realizate in provincie
O clădire cu funcțiunea de aparthotel și o alta ce va cuprinde locuințe colective sunt propuse să fie construite într-un municipiu din țară. Documentațiile de urbanism ale celor două proiecte de investiții au fost aprobate recent de către autoritățile locale. …
Citeste mai mult 
Vor reincepe lucrarile de construire pentru doua proiecte rutiere
Vor continua lucrările pentru restul rămas de executat din cadrul a două proiecte rutiere. Acestea vizează reabilitarea unui pod și a unui sector de drum. Împreună, lucrările ajung la o valoare de aproape 1,4 milioane euro. Obiectivele de investiții nu …
Citeste mai mult 
Doua noi parcuri solare vor fi infiintate cu aproape 49 mil euro
Noi capacități de producere a energiei electrice folosind surse regenerabile urmează să fie realizate în sudul țării. Costurile necesare pentru edificarea celor două parcuri fotovoltaice au fost estimate la aproape 49 milioane de euro. Ambele proiecte parcurg în prezent etapele …
Citeste mai mult 
Concurenta mare pentru contract de proiectare de aproape 28 mil euro
Unul dintre cele mai mari contracte de proiectare, cu valoarea estimată de aproape 28 milioane de euro, este în curs de atribuire. Serviciile de proiectare sunt considerate a fi necesare de către autoritatea contractantă în vederea atribuirii unor ample lucrări …
Citeste mai mult 
Supervizare pentru un contract de circa 41 mil euro
După atribuirea contractului de proiectare și execuție a unui proiect ingineresc cu valoarea de circa 41 milioane de euro, autoritatea contractantă are în derulare și licitația pentru atribuirea contractului de supervizare. Contractul pentru prestarea serviciilor de supervizare pe perioada de …
Citeste mai mult 
Peste 140 de apartamente noi, in autorizare langa Bucuresti
Un nou ansamblu rezidențial este prevăzut să fie construit în apropierea Capitalei, de către investitori români. Viitoarele clădiri vor avea regim redus de înălțime și vor cuprinde, în total, peste 140 de unități locative. În acest moment, proiectul se află …
Citeste mai mult 
Constructii de peste 19 mii mp, in incinta unei viitoare ferme
Proiectul de investiții ce vizează realizarea unei unități zootehnice este pe cale de a obține autorizația de construire. Documentația acestui proiect prevede edificarea mai multor construcții, a căror suprafață construită va depăși 19 mii mp. Investiția va fi realizată pe …
Citeste mai mult 
Edificarea unui nou parc solar de peste 42 MWp, in pregatire
Noul proiect de investiții vizează realizarea unei unități de producere a energiei electrice folosind surse regenerabile. Acesta parcurge etapa de dinaintea obținerii autorizației de construire. Parcul fovotovoltaic propus, cel de-al treilea dintr-un ansamblu de șase, va avea o putere instalată …
Citeste mai mult 
Doua mari hale vor fi edificate langa Bucuresti
Proiectul de investiți ce vizează edificarea, în apropierea Capitalei, a două noi mari hale a ajuns acum în etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. Potrivit documentației acestui proiect, vor fi construite spații de depozitare cu suprafața de peste 28 mii …
Citeste mai mult 

