O nouă scumpire a materiilor prime necesare pentru fabricarea betoanelor – ciment și agregate minerale – a avut loc în acest an. Astfel, unii dintre producătorii de betoane au fost nevoiți să majoreze și ei prețurile. Chiar și așa cererea …
Citeste mai mult 
Viitoare centrala electrica fotovoltaica, de peste 300 MW
Mai multe parcuri fotovoltaice sunt prevăzute să fie înființate pe teritoriile administrative ale localităților din același județ. Aceste proiecte fac parte dintr-o investiție mult mai amplă ce vizează realizarea unei centrale electrice fotovoltaice, cu puterea totală de peste 300 MW. …
Citeste mai mult 
Mai multe hale industriale vor fi construite in provincie
Sectorul industrial al pieței imobiliare se dezvoltă continuu, mai multe investiții fiind propuse să fie realizate în diferite zone din țară. Două astfel de proiecte vizează edificarea mai multor hale, cu spații de depozitare și pentru prestări servicii. Ambele proiecte …
Citeste mai mult 
Peste 300 apartamente vor forma un nou ansamblu rezidential
O nouă dezvoltare imobiliară este pe cale să fie demarată într-un mare municipiu din țară, proiectul ajungând în faza dinaintea obținerii autorizației de construire. Planul de investiții vizează realizarea unui ansamblu cu funcțiuni mixte, ce va cuprinde peste 300 de …
Citeste mai mult 
Proiecte rutiere, de peste 23 mil euro, intr-un mare municipiu
Mai multe lucrări sunt propuse să fie executate pentru modernizarea unor căi importante de circulație dintr-un municipiu. Proiectele vizează și construirea a două poduri, valoarea totală a investiției fiind estimată la o sumă ce depășește 23 milioane de euro. Ambele …
Citeste mai mult 
Constructii desfiintate, de pe o platforma industriala
Vor fi demolate construcții Parter cu suprafața construită de 22.772 mp și clădiri multietajate cu suprafața construită desfășurată de 14.564 mp. Acestea se află pe mai multe parcele de teren dintr-un mare municipiu și fac parte dintr-o fostă platformă industrială. …
Citeste mai mult 
Unitati de cazare turistica vor fi dezvoltate de antreprenori locali
Două hoteluri urmează să fie construite de către investitori locali. Documentațiile ambelor proiecte parcurg pașii necesari în vederea obținerii autorizației de construire. Unul dintre planurile de investiții vizează edificarea unei clădiri cu opt niveluri, iar cel de-al doilea a unei …
Citeste mai mult 
Hale cu spatii de productie pentru dezvoltarea activitatii unor firme locale
Firme locale vor investi în dezvoltarea activității lor, documentațiile acestor proiecte fiind pe cale de a obține autorizația de construire. Prima documentație vizează edificarea unei hale cu spații de producție, pentru birouri și dotări anexe. Cel de-al doilea plan de …
Citeste mai mult 
Inca doua blocuri vor fi construite intr-un ansamblu din provincie, de investitori straini
Un ansamblu rezidențial dintr-un mare municipiu va fi extins cu două blocuri având regim mare de înălțime. Recent a fost emisă autorizația de construire pentru cele două turnuri care vor avea câte 13 niveluri. Autorizația prevede și lucrări de amenajare …
Citeste mai mult 
Unitate industriala noua, cu aproape 8 mii mp sc, in apropierea unui municipiu
În planul de investiții al unei firme locale din domeniul producției figurează edificarea a aproape 8 mii mp de noi spații pentru desfășurarea activității sale. Proiectul are în vedere realizarea unei hale de producție și depozitare, ce va cuprinde și …
Citeste mai mult 

