Tronsoane de drumuri județene, cu o lungime totală de peste 79 km, dintr-o microregiune a țării, urmează să fie reabilitate și modernizate. Valoarea totală a investiției a fost estimată la o sumă de aproape 84 milioane de euro, potrivit indicatorilor …
Citeste mai mult 
O noua parcare din Bucuresti a intrat in etapa de autorizare
Un proiect de dezvoltări imobiliare, inițiat în urmă cu șase ani, a ajuns în etapa dinaintea obținerii autorizației de construire. Acesta aparține unor investitori privați și ar urma să contribuie la acoperirea cererii de locuri de parcare din București. Construcția …
Citeste mai mult 
Sector de drum judetean, modernizat cu aproape 36 mil euro
Noi lucrări sunt prevăzute să fie executate pentru reabilitarea și modernizarea unui sector de drum județean. Pentru realizarea proiectului este necesară o investiție de aproape 36 milioane de euro, conform indicatorilor tehnico-economici aprobați de către autoritățile județene. Planul vizează reabilitarea …
Citeste mai mult 
Cresterea salariului in constructii scumpeste manopera
Ca urmare a celor mai recente măsuri fiscale luate de Guvern, administratorii unora dintre firmele de construcții s-au văzut nevoiți să majoreze tarifele pe care le percep pentru manoperă. Este și exemplul unei societăți din Capitală, administratorul acesteia spunând că …
Citeste mai mult 
O unitate medicala va fi reabilitata cu peste 9 mil euro
Edilii unuia dintre județele din țară au în plan mai multe lucrări pentru reabilitarea și modernizarea unei unități medicale. Finanțarea investiției va fi asigurată din fonduri proprii și alte fonduri legal constituite. Valoarea totală a investiției a fost estimată la …
Citeste mai mult 
Proiect logistic cu aproape 22 mii mp scd, in autorizare
Un proiect ce prevede edificarea de noi spații logistice urmează să fie demarat în provincie. Investiția vizează realizarea unei suprafețe construite de aproape 22 mii mp, precum și lucrări de amenajări exterioare, realizare acces și branșamente la utilități imprejmuire. Acest …
Citeste mai mult 
Viitoare hala de productie, de 4 mii mp sc
Un nou proiect de investiții în spații industriale ce vor fi construite în provincie a ajuns în etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. Documentația sa prevede edificarea unei hale de producție și a unui corp administrativ, precum și lucrări pentru …
Citeste mai mult 
Peste 14 mii mp de spatii industriale noi, in planul unor antreprenori locali
Două hale de producție, în care să fie cuprinsă și zonă administrativă, sunt prevăzute să fie realizate în cadrul unui nou proiect de investiții ce va fi realizat în provincie. Acest proiect prevede edificarea unei suprafețe construită desfășurată de peste …
Citeste mai mult 
Nou supermarket, in apropierea Capitalei
Una dintre marile companii de retail active în țara noastră pregătește construirea unei noi unități comerciale în vederea extinderii rețelei de magazine pe care o deține. Ca urmare, un nou supermarket, cu clădirile-anexă aferente, este prevăzut să fie edificat într-o …
Citeste mai mult 
Contract de lucrari ingineresti, de circa 16 mil euro, cu o singura oferta
Interesul constructorilor pentru atribuirea unui contract de lucrări inginerești, cu o valoare estimată de aproape 16 milioane de euro, nu a fost foarte mare. O singură ofertă a fost depusă pentru acest contract la primul termen limită pentru depunerea ofertelor …
Citeste mai mult 

