O nouă unitate comercială, parte a unei rețele de vânzări retail, urmează să fie edificată în provincie. Acest proiect de investiții este pe cale să obțină autorizația de construire. Documentația sa prevede și execuția lucrărilor pentru: drumuri de acces, alei …
Citeste mai mult 
Spatii de depozitare, investitie a unei multinationale
Planul de investiții pentru extinderea activității din țara noastră a unei companii cu capital străin este tot mai aproape de a se concretiza, proiectul fiind aproape de a obține autorizația de construire. Documentația acestui nou proiect prevede extinderea cu peste …
Citeste mai mult 
Proiect de constructii ingineresti, evaluat la circa 14 mil euro
Un nou proiect de construcții inginerești este în etapa de elaborare a Studiului de fezabilitate. Valoare estimată a investiţiei se ridică la circa 14 milioane de euro (echivalent a 70,6 milioane lei fără TVA, din valoarea lucrprilor de construcții montaj …
Citeste mai mult 
Peste 5 mii mp de noi spatii comerciale, intr-un mare municipiu
Documentația ce vizează edificarea unui centru comercial, cu aria desfășurată de peste 5 mii mp, într-unul din marile orașe din țară, a ajuns în faza dinaintea obținerii autorizației de construire. Sunt prevăzute să fie executate și lucrări pentru: amenajări exterioare …
Citeste mai mult 
Lucrari de constructii ingineresti de peste 210 mil euro, in pregatire
Proiectul de construcții inginerești, cu o valoarea totală a investiției estimată la peste 210 milioane euro, este în pregătire. Documentația sa parcurge etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. Master Planul General de Transport al României, respectiv Programul investiţional pentru dezvoltarea …
Citeste mai mult 
Viitor parc eolian, investitie straina de 290 mil euro
Proiectul de înființare a unui parc eolian, pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile, este prevăzut să fie realizat în provincie, de către investitori străini. Valoarea totală a investiției a fost estimată la 290 milioane de euro. Acest proiect …
Citeste mai mult 
Ansamblu turistic, propus intr-o cunoscuta zona montana
Mai multe clădiri, cu regim de înălțime redus, ce vor cuprinde spații de cazare și pentru prestări servicii, sunt prevăzute să fie construite într-o localitate dintr-o zonă montană. Acest noi proiect de investiții este pe cale să obțină autorizația de …
Citeste mai mult 
Spatii de depozitare și administrative pentru dezvoltarea unei afaceri locale
Construirea unei hale de depozitare și a unui corp administrativ figurează pe lista de investiții a unui antreprenor local. De asemenea, sunt prevăzute să fie realizate platforme betonate și împrejmuirea terenului. În prezent, acest proiect se află în faza dinaintea …
Citeste mai mult 
Parcuri fotovoltaice de 350 MW, in provincie
Noi investiții sunt pregătite pentru a fi realizate în țara noastră pe piața producției de energie electrică din surse regenerabile. Este vorba despre mai multe parcuri fotovoltaice, cu puterea totală instalată de 350 MW. Aceste proiecte parcurg în prezent etapele …
Citeste mai mult 
Hala logistica, in planul unui antreprenor local
Noi spații urmează să fie construite într-un municipiu din țară pentru dezvoltarea unei afaceri locale. Pe terenul pe care va fi realizat noul proiect de investiții vor fi executate în prealabil lucrări pentru demolarea unei platforme de depozitare existente. În …
Citeste mai mult 

