În actualele condiții create de pandemia de coronavirus, Mariana Ioniță, directorul general al CNAIR atrage atenția că ”nu ne putem permite ca din cauza acestor întârzieri să pierdem fondurile nerambursabile, pentru că asta ar putea conduce la o presiune pe …
Citeste mai mult
Viitor centru de depozitare, pentru un mare retailer
Pentru crearea spațiului necesar și asigurarea condițiilor de siguranță în vederea depozitării produselor pe care le comercializează, un mare retailer face demersurile necesare pentru dezvoltarea unui amplu centru logistic. Acest centru urmează să fie construit în provincie, pe un teren …
Citeste mai mult 
Peste 15 mil euro pentru reabilitarea unei strazi
Continuă demersurile pentru realizarea proiectului de investiții privind reabilitarea unei strazi, importante pentru locuitorii unui municipiu din țară. Valoarea totală a investiției se ridică la peste 15 milioane de euro, inclusiv TVA. Lucrările sunt prevăzute să dureze 16 luni. Astfel, …
Citeste mai mult 
Viitor complex turistic, sub semnul intrebarii din cauza pandemiei de coronavirus
În baza studiilor de marketing şi de piaţă elaborate de proprietarul unui teren cu suprafaţa de aproape un hectar, a reieşit necesitatea şi oportunitatea realizării unei investiţii în construirea unui complex turistic. Proiectul prevede realizarea unui hotel cu patru niveluri, …
Citeste mai mult 
Pasajul Mogosoaia a primit autorizatia de construire
A fost emisă autorizația de construire pentru Pasajul Mogoșoaia. CNAIR a înaintat săptămâna trecută Ministerului Transporturilor documentația și cererea pentru emiterea autorizației de construire pentru pasajul Mogoșoaia pe Centura București, peste DN1 A, inclusiv rețele de utilități din culoarul drumului. …
Citeste mai mult
Incep lucrarile la Aeroportul Ghimbav, etapa a III-a
Ordinul administrativ de începe a lucrărilor la obiectivul „Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav, Etapa a III-a, proiectare şi execuţie lucrări de construcţii şi instalaţii obiectul Terminal de pasageri” a fost dat ieri. Ordinul a fost transmis de Consiliul Judeţean Braşov, …
Citeste mai mult
Proiectul de construire a unui mare ansamblu comercial continua conform planificarii
Pentru un mare proiect de dezvoltare spații comerciale, ce va fi edificat în provincie, a fost emisă autorizația de construire. ”Am început lucrările de demolare pentru a curăța terenul, iar proiectul se derulează conform planificării. Până acum nu au intervenit …
Citeste mai mult 
O firma de constructii investeste intr-o unitate de productie
Pentru a-şi diversifica activitatea, o firmă de construcţii intenţionează să investească în construirea, pe terenul cu suprafaţa de 2 ha pe care îl deţine, a unei hale de producţie. De asemenea, este plănuită șin achiziţia de echipamente tehnologice moderne eco-eficiente. …
Citeste mai mult 
Noi spatii comerciale vor fi la dispozitia consumatorilor romani
Marile lanţuri de supermarketuri continuă expansiunea pe piaţa din România, construind noi unităţi, mai ales în provincie. Aceste investiţii sunt determinate în principal de consumul destul de ridicat de la noi din ţară, dar şi de concurenţa acerbă care există …
Citeste mai mult 
O noua arena sportiva a fost propusa spre construire
Proiectul de construire a unei noi arene sportive a fost declarat de interes public. De asemenea, au fost aprobate de către edilii locali și unele măsuri premergătoare pentru realizarea acestui proiect. Viitoarea arenă sportivă urmează să fie realizată în municipiul …
Citeste mai mult

