Planul de investiţii al unei companii locale vizează edificarea unei hale în cadrul căreia urmează să fie desfăşurate activităţi de producţie a sticlei. Valoarea totală a investiţiei a fost estimată la circa 3,8 milioane de euro. Acest proiect parcurge în …
Citeste mai mult 
Noi panouri fotovoltaice vor fi amplasate intr-un judet
Atât producătorii cât şi consumatorii de energie electrică iau tot mai mult în calcul sursele regenerabile. Astfel, două proiecte, ce prevăd amplasarea de panouri fotovoltaice, parcurg acum etapele necesare în vederea obţinerii autorizaţiei de construire. Una dintre investiţii va fi …
Citeste mai mult 
Lucrari de 23 mil euro pentru o importanta retea electrica
O importantă rețea de distribuție a energiei electrice urmează să fie modernizată, întrucât este învechită și uzată. Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 și de la bugetul de …
Citeste mai mult 
Investitii rutiere, de peste 40 milioane de euro
Peste 40 milioane de euro urmează să fie investite de către stat pentru implementarea unor măsuri ce vizează creșterea siguranței în ceea ce privește circulația pe autostrăzi. Finanțarea cheltuielilor se va realiza din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Operaţional …
Citeste mai mult 
Lucrari de infrastructura de transport de 1,8 mld euro
Vor fi realizate lucrări de infrastructură de transport cu o valoare estimată la 1,8 miliarde euro. Finanţarea acestui proiect de investiţii, considerat a fi de utilitate publică de interes național, va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul …
Citeste mai mult 
Peste 15 mii mp de spatii industriale, intr-un nou proiect imobiliar
Pe lista de investiţii a unei companii locale se află şi construirea de noi spaţii în care să-şi extindă activitatea. Suprafaţa construită proiectată depăşeşte 15 mii mp. Acest proiect parcurge în prezent etapele necesare în vederea obţinerii autorizaţiei de construire. …
Citeste mai mult 
Patru hale de depozitare vor fi construite langa Bucuresti
O firmă din Bucureşti se află în plină dezvoltare economică şi intenţionează să-şi extindă afacerea. Astfel, s-a creat necesitatea construirii unor hale în care să se desfăşoare activităţi de depozitare materii prime şi subansamble, precum șți activități de asamblarea unor …
Citeste mai mult 
Largirea la 4 benzi a Centurii Bucuresti Sud: licitatie suspendata
Procedura de achiziție publică organizată de CNAIR pentru proiectarea și execuția lucrărilor de lărgire la patru benzi a unui sector din Centura București Sud – A1 (km 55+520) – DN 5 (km 40+000) este în prezent suspendată. Suspendarea este temporară, …
Citeste mai mult
Cladire de birouri cu 11 niveluri, proiect al unor investitori straini
Un nou proiect de dezvoltare imobiliară este prevăzut să fie realizat în Capitală. Acest proiect parcurge în prezent paşii necesari în vederea obţinerii aprobării din partea autorităţilor locale. Planul prevede construirea noi spaţii de birouri, într-o clădire cu 11 niveluri, …
Citeste mai mult 
Este in curs de autorizare extinderea unei fabrici cu peste 3 mii mp
O companie din provincie, ce activează în domeniul producţiei, intenţionează să investească în extinderea fabricii pe care o deţine. Acest proiect parcurge în prezent paşii necesari în vederea obţinerii autorizaţiei de construire. Suprafaţa construită propusă pentru extindere depăşeşte 3 mii …
Citeste mai mult 

