Într-o localitate din apropierea unui mare municipiu urmează să fie realizat un nou proiect de investiții imobiliare. Acesta prevede edificarea unui ansamblu industrial, format din trei hale, cu suprafața desfășurată totală de peste 7 mii mp. În prezent, acest proiect …
Citeste mai mult 
Edificarea unei unitati de productie, in curs de autorizare
O firmă locală din domeniul producției are în plan noi investiții pentru edificarea de noi spații în care să-și desfășoare activitatea. Este vorba despre o hală de producție, cu suprafața de peste 4 mii mp, proiectul ajungând în etapa premergătoare …
Citeste mai mult 
Parc eolian, infiintat pe aproape 90 hectare
O nouă investiție ce are ca scop principal producerea de energie verde prin exploatarea potențialului eolian al unei zone din țară, urmează să fie demarată. Investitorii propun înființarea unui parc eolian, pe un teren cu suprafața de aproape 90 hectare. …
Citeste mai mult 
Noi proiecte rutiere, de 53 milioane euro
Sunt la un pas de aprobare proiecte rutiere în valoarea totală de 53 milioane euro. Finanţarea acestor noi obiective de investiţii va fi realizată din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport (P.T.) 2021-2027 și de la bugetul de stat, precum …
Citeste mai mult 
Spatii noi, pentru un producator de materiale de constructii
Două noi hale industriale destinate asamblării mecanice a diferitelor piese metalice urmează să fie edificate în provincie, proiectul de investiții imobiliare urmându-și parcursul birocratic în vederea obținerii autorizației de construire. Pentru cele două clădiri a fost proiectată o suprafață totală …
Citeste mai mult 
Ce investitii sunt planificate in judetul Arad
Cele trei direcții majore de acțiune ale Consiliului Județean Arad, în următoarea perioadă, vizează: infrastructura rutieră; sistemul de sănătate publică și investiții în cultură. ”În această vară lucrăm pe două planuri, respectiv la finalizarea unor mari investiții, cum ar fi …
Citeste mai mult
Peste 1 miliard euro pentru reabilitarea unei linii CF
La peste 1 miliard euro, echivalentul a 6,5 miliarde lei, se ridică investiția necesară pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a unei linii de cale ferată. Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport 2021-2027, de …
Citeste mai mult 
Parc eolian de peste 120 MWp, proiect al unor investitori straini
O nouă investiție este prevăzut să fie realizată de antreprenori străini pe piața autohtonă a energiei verzi. Proiectul, care a ajuns în etapa dinaintea obținerii autorizației de construire, prevede înființarea unui parc eolian, cu puterea instalată totală de peste 120 …
Citeste mai mult 
Un cunoscut retailer isi extinde reteaua de magazine
Investițiile principalelor companii de pe piața de retail dedicate construirii de noi unități comerciale continuă. Astfel, lucrările pentru realizarea unui nou supermarket în provincie sunt tot mai aproape de a fi demarate, proiectul ajungând în etapa premergătoare obținerii autorizației de …
Citeste mai mult 
Spatii industriale noi, in localitati din provincie
Două noi proiecte de investiții imobiliare din provincie sunt pe cale de a obține autorizația de construire. Una dintre documentații propune realizarea a două hale de depozitare într-o localitate din apropierea Capitalei, iar cea de-a doua prevede edificarea a două …
Citeste mai mult 

