O noua unitate comercială va fi construită într-unul din marile municipii din țară. Documentația acestui proiect de investiții se află în etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. Planul mai prevede și lucrări pentru realizarea altor obiective, precum: amplasare panouri fotovoltaice …
Citeste mai mult 
In ce stadiu se afla studiul de prefezabilitate al unui drum de legatura
Studiul de prefezabilitate (SPF) al unui viitor drum de legatură din țară se află în etapa finală. În cel mai scurt timp această etapă va fi încheiată. În ceea ce priveste semnarea contractului de proiectare și execuție, acesta va fi …
Citeste mai mult 
Buftea: Pasaj pietonal si sensuri giratorii vor fluidiza circulatia
Urmează să fie lansată licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a primului pasaj pietonal subteran din orașul Buftea, județul Ilfov. Documentația de atribuire necesară a fost trimisă la Agenția Națională pentru Achiziții Publice spre avizare, după cum a …
Citeste mai mult
Unitate de reciclare, cu 9 mii mp sc, pe o fosta platforma industriala
O unitate de reciclare a deșeurilor nepericuloase prin procedee de tratare aerobe și anaerobe va fi construită în țară, pe o fostă platformă industrială. Documentația acestui proiect prevede realizarea unei suprafațe construită de circa 9 mii mp. Pentru implementarea acestei …
Citeste mai mult 
Proiect pentru parc fotovoltaic, de peste 450 MWp
O investiție de amploare este pregătită pentru a fi realizată pe piața producției de energiei din surse regenerabile. Documentația prevede realizarea unui parc fotovoltaic, a cărui putere totală instalată va depăși 450 MWp. Acest proiect parcurge etapele necesare în vederea …
Citeste mai mult 
Viitor ansamblu rezidential, in apropierea unui mare oras
A ajuns în etapa dinaintea obținerii autorizației de construire un nou proiect de dezvoltare imobiliară, ce urmează să fie realizat într-o localitate din apropierea unui mare municipiu. Documentația prevede lucrări pentru reabilitarea, modernizarea, mansardarea și schimbarea de destinație a clădirii …
Citeste mai mult 
Spatii industriale pentru dezvoltarea unor afaceri locale
Antreprenori locali intenționează să investească în dezvoltarea afacerilor pe care le dețin. În acest sens au pregătit proiecte de investiții în spații industriale. Aceste proiecte parcurg ultima etapă în vederea obținerii autorizațiilor de construire. Unul dintre planurile de investiții vizează …
Citeste mai mult 
Vor fi construite capacitati de productie pentru aparare
Lucrări de construcție, modernizare, extindere și reconversie a capacităților de producție și/sau servicii pentru apărare de interes strategic la nivel național vor fi realizate în curând. În vederea implementării unui astfel de proiect de investiții au fost identificate terenuri situate …
Citeste mai mult 
Spatii noi, de peste 10 mii mp, pentru comercializarea materialelor de constructii
Lucrări pentru edificarea de spații destinate comercializării de materiale de construcții urmează să fie demarate în curând, acest nou proiect de investiții fiind în curs de obținere a autorizației de construire. Proiectul mai prevede și alte lucrări, printre care se …
Citeste mai mult 
Peste 150 mil euro pentru lucrari de constructii ingineresti
La peste 150 milioane de euro se ridică valoarea unui proiect de lucrări de construcții inginerești, pentru care urmează să fie lansată procedura de achiziție publică în vederea atribuirii contractului de realizare. Lucrările vor dura 24 de luni. Finanțarea se …
Citeste mai mult 

