Constructorii care au în plan să realizeze unități de reciclare a materialelor de construcții trebuie să știe că a intrat în vigoare schema de ajutor de minimis pentru implementarea proiectelor privind construirea instalațiilor de reciclare a deșeurilor. Finanțarea nerambursabilă se …
Citeste mai mult
Investitie de 16,5 mil euro intr-un municipiu, pe malurile unui rau
O promenadă, piste de biciclete și pasarele sunt prevăzute să fie construite pe malurile unui râu ce traversează un municipiu. Valoarea totală a investiției a fost estimată la aproximativ 16,5 milioane de euro, iar finanțarea va fi asigurată prin Programul …
Citeste mai mult
Lucrari de apa-canal, de 640 milioane euro, intr-un judet
Un contract de finanțare, a cărui valoare este de 640 milioane de euro, și care vizează investiții inginerești a fost semnat. Astfel, 41 de unități administrativ-teritoriale din județul Bacău vor beneficia, în următorii ani, de investiții majore în sistemele locale …
Citeste mai mult
ADR Centru: cereri de finanțare depuse, de aproape 1,5 mld euro
Reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru au anunțat, în cadrul unei reuniuni, că, până în prezent, sunt depuse în cadrul PR Centru, 1.199 cereri de finanțare, cu o valoare totală de aproape 1,5 miliarde euro. Din această valoare, suma nerambursabilă …
Citeste mai mult
Anghel Saligny: aproape 761 mil lei, finanțare pentru 61 proiecte
Au fost semnate 61 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” (listă atașată la final). Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează modernizarea infrastructurii rutiere, dar și înființarea sau modernizarea sistemelor de …
Citeste mai mult
PNDL: Plati de aproape 170 milioane lei
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 169,59 milioane de lei în vederea decontării facturilor pentru 196 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Astfel, pentru …
Citeste mai mult
Un drum turistic va fi modernizat cu aproape 50 mil euro
Edilii unuia dintre județele din țară pregătesc un important proiect de investiții rutiere. Planul vizează modernizarea unui cunoscut drum turistic, valoarea totală a investiției fiind estimată la aproape 50 milioane de euro. Investiția este la faza de proiect tehnic, iar …
Citeste mai mult
Anghel Saligny: peste 1,19 mld lei, pentru decontarea facturilor
Ministerul Dezvoltării a virat suma de 1,19 miliarde de lei în vederea decontării facturilor pentru investiții finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Astfel, vor fi decontate facturi pentru 700 de obiective de investiții. Facturile au fost depuse de …
Citeste mai mult
Programul Casa Verde Fotovoltaice: peste 100 contestatii aprobate
Noi liste cu dosare aprobate în cadrul Programelor Rabla Plus, Rabla Clasic și Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2023 au fost publicate pe site-ul Administrației Fondului de Mediu, au anunțat astăzi reprezentanții instituției. Astfel, în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice …
Citeste mai mult
Bani nerambursabili pentru producerea materialelor de constructii
A intrat în vigoare noua schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, aplicabilă inclusiv producției de materiale de construcții (detalii afișate la finalul știrii). Prin acest ajutor de stat sunt acordate fonduri nerambursabile pentru acoperirea costurilor investițiilor în active …
Citeste mai mult

