Fondurile europene nu vor acoperi în totalitate costurile construirii sectoarelor Motca – Lețcani și Pașcani – Siret din autostrăzile A7 și A8. Cel mai probabil, va fi nevoie de contribuții consistente de la bugetul de stat, este de părere Irinel …
Citeste mai mult
Cerintele autoritatilor locale vor fi luate in calcul la negocierile privind cadru financiar multianual
România este în curs de a-și pregăti poziția oficială cu privire la negocierile pe cadru financiar multianual. După ce Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European a transmis că politica de coeziune nu poate fi comasată, diluată sau condiționată de criterii netransparente …
Citeste mai mult
PNRR: Noi masuri pentru accelerarea proiectelor
Noi măsuri au fost propuse pentru gestionarea investițiilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Schimbările, înaintate în regim de urgență, introduc reguli mai stricte pentru beneficiarii care nu au raportat progrese și deschid posibilitatea unor supracontractări de până …
Citeste mai mult 
Proiectul Cartierul Justitiei ar putea fi deblocat, cu sprijinul Bancii Mondiale
Blocajul din cadrul proiectului „Cartierul pentru Justiție”, cauzat de insuficiența resurselor financiare, ar putea fi depășit, „de îndată ce Ministerul Finanțelor va aloca Ministerului Justiției credite de angajament și bugetare, necesare pentru semnarea contractului de proiectare avansată, în scopul obținerii …
Citeste mai mult
SAFE: Primim a doua cea mai mare alocare financiara, de 16,68 mld euro
Comisia Europeană alocă României suma de 16,68 miliarde de euro, prin intermediul noului instrument financiar „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), potrivit alocărilor provizorii pentru statele membre care au exprimat interesul pentru acest program. Aceasta este a doua cea mai mare …
Citeste mai mult
INVESTALIM: Mai mult timp pentru investitiile in industria alimentara
Termenul de implementare a proiectelor de investiții pentru dezvoltarea și susținerea industriei alimentare ar urma să fie prelungit. În acest sens va fi modificat și completat Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM (2023–2026). Proiectul de act …
Citeste mai mult
Ce proiecte ale MIPE raman finantate prin PNRR
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat memorandum-ul pentru proiectele care rămân finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), document ce urmează să fie supus aprobării Guvernului. Este vorba despre proiecte incluse în planul revizuit, cu alocări …
Citeste mai mult
MIPE pregateste un „tablou de bord” national pentru monitorizarea proiectelor PNRR
În această săptămână va avea loc o discuție pe ”simplificarea masivă a țintelor și jalonelor din PNRR”, după cum spune Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). ”Este o ofertă de sprijin pe care noi am tot cerut-o din …
Citeste mai mult
Start pentru intreprinderi sociale: 27 mil euro disponibili prin PTJ
27 milioane de euro vor fi disponibili în cadrul relansării programului de dezvoltare a întreprinderilor sociale, componenta „Investiții pentru dezvoltarea întreprinderilor sociale care sprijină dezvoltarea, creșterea durabila și crearea de locuri de muncă”, din Programul Tranziție Justă 2021-2027. Ghidul solicitantului …
Citeste mai mult
Premierul Bolojan: Sunt necesare negocieri cu UE pentru a salva investitiile strategice
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, după întâlnirea cu Manfred Weber, președintele Partidului Popular European (PPE), că România va deschide un dialog intens cu Comisia Europeană pentru a proteja și continua investițiile publice majore. Proiectele din Planul Național de Redresare și …
Citeste mai mult

