Oferte locuri de munca top

Catalin Aldea, Terra Gaz Construct: Probabil ca lucrurile vor sta mult mai bine anul viitor

Cătălin Aldea, director general al Terra Gaz Construct SRL

Pentru constructorii care au deja contracte semnate cu surse de finanțare din PNRR sau alte fonduri europene anul acesta va fi unul bun și ”probabil că lucrurile vor sta mult mai bine anul viitor”, este de părere Cătălin Aldea, director general al Terra Gaz Construct SRL, firmă ce activează în domeniul construcțiilor civile ca antreprenor general, având peste 300 de angajați.

Perspectivele sunt bune pentru constructori și pentru că în prezent sunt multe proiecte mari de investiții, aflate în stadii incipiente (faza SF/Dali, în curs de licitare, etc), cu finanțare asigurată. În plus, autoritățile vor face eforturi să demareze cât mai multe dintre proiectele stagnate în anii trecuți.

 

Creștere importantă a activității în acest an

Terra Gaz Construct are deja contracte cât să îi asigure anul acesta o creștere importantă a activității.

În această perioada forță de muncă este dimensionată proporțional cu volumul lucrărilor și, teoretic, sursele de finanțare există. ”În concluzie sunt speranțe ca lucrurile să evolueze bine anul acesta din punct de vedere al activității”, consideră domnul Aldea.

Destule motive de îngrijorare

Provocările cu care se confruntă constructorii sunt legate, în primul rând, de dimensionarea corectă a resurselor. Cătălin Aldea subliniază: ”Trebuie să reușești să te dimensionezi în funcție de volumul lucrărilor și să controlezi toate etapele proiectului”.

Totodată, se confruntă cu termene mari de încasare a facturilor emise. ”Avem încă sume foarte mari de recuperat din anul trecut”, amintește domnul Aldea.

În același timp, constructorii trebui să facă față fluctuațiilor de preț la materiale, dar și înăspririi condițiilor de obținere a polițelor de asigurări pentru participare la licitații sau garanții de bună execuție.

”Mă îngrijorează lipsa predictibilității și vă dau câteva exemple: proiecte blocate din cauze externe (documentații tehnice eronate, modificări legislative, lipsa de finanțare, proiecte de construcții bugetate deficitar etc), dificultatea încasării facturilor emise (lipsa unor norme clare privind procedura de decontare pe noile surse de finanțare cum ar fi PNRR), forța de muncă”, afirmă directorul general Terra Gaz Construct SRL.

 

 

Forța de muncă, impediment în realizarea marilor proiecte de investiții

Contractarea personalului calificat rămâne o provocare pentru constructori. De altfel, forța de muncă poate reprezenta un impediment în realizarea marilor proiecte.

În proiectele foarte mari de construcții este nevoie de foarte multă manoperă și o bună parte din forța calificată din țara noastră a migrat către vestul Europei.

”Din păcate, bugetele proiectelor în curs de desfășurare nu permit o cotare a manoperei la nivelul celei oferite în Vest, fapt pentru care a trebuit să ne îndreptăm către lucrători din Vietnam, Pakistan, Nepal, etc. Această variantă prezintă însă și dezavantajele calificării acestora și integrării în cultura țării noastre”, subliniază Cătălin Aldea, director general Terra Gaz Construct.

Sus