Solplanet x AeroFix

Cât de eficientă este reciclarea betonului

1024px-Stockage_de_cimentsCel mai des agregatele rezultate din betonul reciclat sunt folosite la stratul inferior al drumurilor sau la fundaţia lor, fiind una dintre puţinele ocazii când demersul este profitabil şi eficient din punct de vedere ecologic.

Reciclarea ar trebui făcută selectiv şi local în funcţie de materialele disponibile într-o anumită zonă pentru protejarea resurselor şi eficienţa energetică, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Europene a Cimentului, Cembureau.

În privinţa cimentului, acesta este al doilea cel mai folosit material din lume după apă. În fiecare an în Europa mai mult de 3200 de milioane de tone de agregate sunt produse, mai mult de o treime din acestea fiind folosite în producţia betonului.  Aproximativ 350 Mt de ciment provin annual din demolări. Astfel dacă tot deşeul ar fi reciclat acesta ar asigura 12% din agregatele necesare. Dar agregatele sunt o resursă fără probleme în Europa, se mai arată în articol.

Printre dificultăţile de în reciclarea betonului se numără transportul care generează costuri destul de mari, în aşa fel încât pentru profit este nevoie de o metodă de reciclare la faţa locului. De asemenea în utilizarea agregatelor provenite din reciclare agregatul primar trebuie să fie de o calitate superioară pentru a suplini proprietăţile diminuate ale celui de-al doilea.

Reprezentanţii pieţei cimentului mai menţionează la capitolul dificultăţi impurităţile provenite din demolarea unei construcţii şi amestecarea betonului cu alte materiale, ceea ce îngreunează manevrarea lui şi procesul de reciclare.

Concluzia raportului este că betonul este 100% reciclabil însă procesul trebuie să fie selectiv.

Sus