Oferte locuri de munca top

Casa Verde Fotovoltaice: Inscrierea pentru Regiunea Sud – Vest s-a incheiat intr-un minut

Într-un minut și douăzeci de secunde s-a încheiat sesiunea de înscriere în Programul Casa Verde Fotovoltaice pentru Regiunea Sud – Vest: judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea.

Programul finanțează instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională.

Bugetul de 199,2 milioane lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral prin înscrierea unui număr de 6.640 de persoane fizice.

”Până astăzi, inclusiv, s-au înscris peste 58.000 de persoane fizice care vor avea oportunitatea de a beneficia de o finanțare substanțială de până la 30.000 de lei pentru finanțarea instalaţiilor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, ce vor fi instalate împreună cu panourile fotovoltaice. Astfel, suntem tot mai aproape de a ne atinge scopul, acela de a asigura resursele necesare pentru a sprijini implementarea sistemelor de panouri fotovoltaice în aproximativ 67.000 de gospodării care își vor reduce costul facturii la energie electrică și care vor utiliza energie verde”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.

Înscrierile persoanelor fizice și a unităților de cult în cadrul programului, prin intermediul aplicației informatice, se realizează conform următorului calendar:

Perioadă înscriere zile lucrătoare Regiunea Buget

27 septembrie 2024

Sesiune încheiată

Regiunea Nord-Vest – judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş 274,29 milioane lei

30 septembrie 2024

Sesiune încheiată

Regiunea Centru – judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu 280,05 milioane lei

1 octombrie 2024

Sesiune încheiată

Regiunea Nord-Est – judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui 319,38 milioane lei

2 octombrie 2024

Sesiune încheiată

Regiunea Sud-Est – judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea 242,73 milioane lei

3 octombrie 2024

Sesiune încheiată

Regiunea Sud-Muntenia – judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman 321,00 milioane lei

4 octombrie 2024

Sesiune încheiată

București – Ilfov 114,12 milioane lei

7 octombrie 2024

Sesiune încheiată

Regiunea Sud-Vest – judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea 199,20 milioane lei
8 octombrie 2024 Regiunea Vest – judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş 229,11 milioane lei
9 octombrie 2024 Unități de cult – toate regiunile 20,10 milioane lei
TOTAL 1.999.980.000 lei

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/octombrie 2024

Revista Arena Constructiilor octombrie 2024

Sus