Oferte locuri de munca top

Careiul a imprumutat peste 21 mil lei pentru asfaltari

poza9Primaria Municipiului Carei a contractat un credit în valoare de peste 21,35 milioane lei

pentru o perioada de 10 ani in vederea sustinerii financiare a investitiei publice de interes local.

În Carei sunt necesare lucrări de asfaltare a carosabilului şi a trotuarelor. Pentru a susţine aceste lucrări de modernizare, municipalitatea a încheiat un contract cu Banca Comercială Sanpaolo România S.A (sucursala Satu-Mare). Contractul a fost atribuit pe saptamana acesta, în urma unei licitaţii deschise care a avut drept criteriu preţul cel mai scăzut.

Estimarea iniţială a valorii contractului de credit a fost de 5.139.199 de lei. În urma licitaţiei, contractul a fost stabilit la valoarea de 1.536.035 de lei.

Vor fi asfaltaţi 31,889 km de străzi şi 173.210 mp de trotuare din Carei și din satul aparținător Ianculești.

Străzile care vor fi asfaltate sunt deteriorate în diferite grade. Străzile unde starea asfaltică este foarte rea sunt: Ecoului, Gheorghe Doja, Gheorghe Lazăr, Kaffka Margit, Kolcsey Ferenc şi Progresului. Lungimea totală a acestor străzi este de 2,292 kilometri.

Străzile A. Mureşan, Albinelor, Bariţiu, D. Gherea, George Coşbuc, Ghioceilor, Jozsef A., Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Mărăşeşti, Mica, Nicolae Bălcescu, Nicolae Iorga, Oborului, Peleş, Petru Maior, Rakoczi Ferenc, Sindicatelor, Şoimului, Stadionului, Tiremului, Tudor Vladimirescu, Uzinei, Vasile Alexandri, Ştefan Vonhaz sunt in stare mediocră sau rea. Lungimea totală a acestor străzi este de 11,142 kilometri.

Vor fi asfaltate şi şase străzi de pământ (Jokai Mor, Mărăşeşti, Marinescu, Mărului, Muncitorilor şi Zorilor 1), cu o lungime totală de 2,623 km, si 29 de străzi care, în prezent, sunt pietruite (Bălţilor, Porumbeilor, Eotvos Lorand, Haşdeu, Petru Rareş, Moricz Zsigmond, M. Kogălniceanu, T. Cipariu, Miron Costin, Pomilor, Budai N. Antal, Zorilor 2, Brâncoveanu, Florilor, Ştefan cel Mare, Esenin, Agârbiceanu, Aurel Vlaicu, Simion Bărnuţiu, Alexandrescu, Radu Şerban, Ion Ghica, Klein, Petre Ispirescu, Zamfirescu, Dimitrie Cantemir, Plugarilor, Rândunelelor şi Grigore Ureche). Lungimea acestora este de 11,722 kilometri.

De asemenea, vor fi reabilitate o porţiune de 748 m lungime din Bulevardul 25 Octombrie şi o porţiune de 600 m din Bulevardul Mihai Viteazu. Mai precis, este vorba de DN 19, pe porţiunile cuprinse de la intersecţia cu strada Agoşton până la calea ferată, înspre Satu Mare, respectiv de la intersecţia cu strada Mioriţei până la staţia PECO, înspre Oradea.

În satul aparţinător Ianculeşti vor fi asfaltate strada Principală şi alte şase străzi din interiorul localităţii.

Sus