Activitatea ultimilor șapte ani ai Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară – ANCPI a fost verificată de către Corpul de control al primului ministru.
În principal, a fost verificat modul în care domeniul public al statului român, mai precis cuveta lacului Siutghiol, a fost intabulat în favoarea orașului Năvodari.
De asemenea, a fost verificată modalitatea în care conducerea ANCPI și-a îndeplinit atribuțiile de îndrumare și verificare a activității oficiilor teritoriale.
Principalele constatări ale actului de control
Modul în care domeniul public al Statului Român, mai precis cuveta lacului Siutghiol, a fost intabulat ca domeniu privat al Unității Administrativ-Teritoriale Năvodari face obiectul unor dosare în care sunt efectuate cercetări penale.
În perioada 1 ianuarie 2012 – 27 septembrie 2019, ANCPI a efectuat la nivelul unităților teritoriale 60 acțiuni de control de fond, 100 acțiuni de control pe linia informațiilor clasificate și 186 de controale tematice.
Din verificările efectuate de către corpul de control al primului ministru s-a constatat faptul că, în perioada 2012 – 2019, nu au fost efectuate controale de fond la toate oficiile teritoriale de cadastru, un exemplu fiind OCPI Bacău.
Din documentele puse la dispoziția inspectorilor nu au rezultat cauzele/motivele pentru care oficiile teritoriale de cadastru verificate de ANCPI nu au dus la îndeplinire toate măsurile dispuse în urma acțiunilor de control și nici dacă ANCPI, urmare a neîndeplinirii acestora, a dispus alte măsuri și/sau sancțiuni persoanelor responsabile.
Citiți și:
Sase blocuri noi cu locuinte si spatii comerciale, in provincie
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2020


